La Şendreni sunt trimişi saci din toată ţara pentru a supraînălţa digul din faţa Siretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna gălăţeană se lucrează în continuare la supraînălţarea îndiguirii. Între timp, la Şendreni au ajuns sacii trimişi de toate administraţiile bazinale din cadrul Apelor Române. Dunărea va atinge un debit de 16.000 metri cubi pe secunde în data de 9 iulie.

În acest moment, viitura de pe Siret este între Drageşti şi salba de lacuri Răcăciuni-Bereşti-Călimăneşti-Movileni şi va fi atenuată prin salba de lacuri. În zona localităţii Şendreni, Siretul are un nivel de peste 64 cm peste cota de pericol, ca urmare a preluării afluenţilor Trotuş, Putna, Râmnicu şi Buzău.


Echipele mixte ale Apelor Romane, ISJU, Jandarmeriei şi Armatei continuă operaţiunile de supraînălţare şi consolidare a digului de la Şendreni, în zona de confluenţă a Siretului cu Dunărea. În cursul acestei zile, se vor trimite materiale şi echipe suplimentare de la Apele Romane pentru supraînălţarea şi consolidarea în continuarea a digului din aceasta zonă. Dunărea creează efect de remuu pe râul Siret (cu 25 km) şi pe raul Prut (40-50 km).


„Până la această oră, A.N. Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret (ABA Siret) a pus la dispoziţie şi a montat 1.800 de metri de hidrobaraj, precum şi 50.000 de saci cu nisip. La aceste efective, se adaugă ajutorul unor echipe de peste 400 de oameni, venite în ajutor din alte bazine hidrografice", a declarat Mihaela Pavel, reponsabil comunicare din partea Apelor Române. Au fost aduşi peste 400.000 de saci care au fost folosiţi pentru consolidarea şi supraînălţarea digurilor din zonele Paşcani, Bacău şi Şendreni.


Dunărea


„Astăzi, la intrarea în ţară, Dunărea are un debit de 13.000 mc/s, fiind în scadere. În schimb, pe sectoarele aval Porţile de Fier, nivelele sunt într-o uşoara creştere", a mai precizat Mihaela Pavel.

Astfel, la Dunarea se situează peste cotele de pericol la staţiile: Bechet (+ 34 peste CP), Corabia (+13 peste CP), Turnu Măgurele (+ 35 peste CP), Feteşti (+ 14 cm peste CP), Hârşova (+ 48 peste CP), Brăila (+ 39 peste CP), Galaţi (+ 8 cm peste CP), Isaccea (+ 7 peste CP), şi peste cotele de inundaţie la staţiile: Zimnicea (+ 1,26 metri peste CI), Giurgiu ( +65 peste CI), Olteniţa (+70 peste CI), Călăraşi (+ 41 cm peste CI), Feteşti (+14 peste CI), Tulcea (+ 18 cm peste CI).


Conform prognozei INHGA, se estimează că Dunarea, pe sectorul Brăila-Galaţi, va depăşi, în data de 8 - 9 iulie, debitul de 16.000 mc/s. Dunărea va rămâne la debite şi niveluri ridicate cel puţin trei săptămâni.


În continuare, echipele Apelor Române îşi concentrează eforturile şi pentru consolidarea digurilor de la Dunăre, pe sectorul Feteşti-Brăila-Galaţi, Tulcea şi Delta Dunării, principala problema fiind durata foarte mare de timp sub care digurile sunt sub presiunea apei.
Dunărea, la Galaţi.


În oraşul nostru Dunărea creşte uşor, cu 2-3 cm pe zi, fiind cu 6 cm peste cota istorică înregistrată în 2006.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite