Vrei să fii cazat decent în spital? Taxa este de 300 de lei pe zi numai pentru cazare. Vezi aici ce alte costuri mai trebuie să suporţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un spital în care pacienţii îşi cumpără absolut toate materialele sanitare necesare tratamentului, unde numărul cadrelor medicale este cu mult sub necesar şi unde instrumentarul este vechi de 40 de ani, conducerea spitalului şi Consiliul Judeţean vor să creeze cât mai multe saloane pentru pacienţii bogaţi.

Rezervele private vor fi înfiinţate în fiecare secţie a spitalului, câte două, pentru unul maximum doi pacienţi. Cei care vor dori să primească tratament special, pornind de la regimul de cazare şi până la disponibilitatea unui medic sau a unei asistente la cerere vor fi nevoiţi să scoată din buzunat în jur de 300 de lei pe zi plus costurile actului medical, în funcţie de afecţiuni şi de complexitatea terapiei. În momentul de faţă, costurile spitalizării unui pacient se ridică la aproximativ 200 de lei.

„Vom stabili cât de curând cum vor fi poziţionate aceste saloane. Pentru început, vor fi câte două rezerve pe secţie. Tarifele percepute vor fi în funcţie de cât va costa o zi hotelieră în momentul în care vor fi date în folosinţă rezervele. La costurile unei zile de spitalizare, se va adăuga 50%. Asta, fără medicamente şi fără asistenţă medicală.  Fireşte, se eliberează chitanţă”, afirmă Lucian Mihalcea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului de Urgenţă.

În funcţie de pretenţii, pacienţii cu bani pot opta pentru numărul de ore în care să aibă la dispoziţie un medic sau o asistentă care să-i supravegheze.

„Întenţionăm să facem jumătate din spital aşa” mai spune Lucian Mihalcea

În ceea ce-i priveşte ceilalţi pacienţi, ambulatoriul îi va prelua pe 60% dintre ei şi astfel problemele lor vor fi rezolvate acolo. "Nu va mai fi nevoie de internare”, mai spune Lucian Mihalcea, preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului de Urgenţă.
 
Sumele de bani provenite de la pacienţii care-şi permit să plătească pentru confort vor fi cheltuiţi tot pentru secţiile respective, pentru modernizare şi dotare.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite