Jon Bluming şi-a petrecut week-endul la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada11-13 martie a avut loc la Galaţi Seminarul de primăvară Karate Kyokushin budokai, eveniment la care a fost invitat Jon Bluming, singurul om din lume care se poate lăuda cu centura neagră 10 dan.

Olandezul, unul dintre cele mai cunoscute nume din industrie a sosit pentru prima dată în Moldova, la invitaţia clubului C.S. „Mixed Marţial Arts"

„Este un vis al meu, chiar îmi doream să se întâmple acest lucru. Este o mare onoare, cea mai mare onoare a mea să iau contact cu Jon Bluming", a declarat Anatoly Danilov , preşedintele C.S. „Mixed Marţial Arts" din Galaţi.

Bluming s-a declarat mulţumit de ceea ce a găsit la oraşul de la Dunăre.

„ Ce am găsit la Galaţi a fost mai mult decât mă aşteptăm. Am văzut practicanţi bine pregătiţi, am văzut centuri negre, ceea ce este extraordinar, şi , mai ales, mulţi copii cărora le place acest sport şi de distrează practicându-l", a spus acesta.

După mai mult de 60 de ani în care a practicat judo, iaido, jojutsu, karate şi a inventat, în 1965, mixt marţial arts, o combinaţie între karate şi kickboxing, Jon Bluming se mulţumeşte acum doar cu demonstraţiile.

„Acum predau, nu mai lupt deloc deşi iubeam la nebunie lupta la sol. Nu mai îndrăznesc. Mi-e teamă că durerile vor fi din ce în ce mai mari. Dar îmi place foarte mult să predau, să învăţ pe ceilalţi ceea ce am învăţat şi eu la un moment dat. De asta am venit astăzi aici. "



Kaicho Jon Bluming a mai adăugat faptul că tinerii care iubesc artele marţiale ar trebui să facă puţină karate, puţin judo, kickboxing, apoi să încerce să le combine iar avantajele vor fi multiple.

„ Dacă le practică în mod corect vor avea foarte multe de câştigat, în special, nu se vor teme de nimic pe lumea asta. "

El îşi va continua turneul de promovare a artelor marţiale în Ungaria, Elveţia şi Rusia . La sfârşitul lunii mai va fi în Republică Surinam din America de Sud.

Seminarul de primăvară Karate Kyokushin budokai s-a încheiat, duminică 13 martie, cu un examen de grad, mai exact, teste de luptă. În timpul seminarului pentru promovare în gard s-au desfăşurat aproximativ 50 de reprize de kumite( luptă directă între doi adversari) de câte 2 minute iar recompensa a constat în înmânări de centuri.

image
Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite