Iveşti, comuna cu vraci, salon de masaj şi pizzerie

În localitatea gălăţeană funcţionează o spălătorie auto, două benzinării, hipermarketuri şi fabrici care aduc la bugetul local aproape un milion de euro anual. 

În localitatea gălăţeană funcţionează o spălătorie auto, două benzinării, hipermarketuri şi fabrici care aduc la bugetul local aproape un milion de euro anual.

Tragi pe dreapta în faţa primăriei din Iveşti şi ce să vezi: o spălătorie auto, o pizzerie, un salon de masaj ca să te refaci după un drum lung, un han cu motel şi două supermarketuri cu nume pretenţioase: Texas şi Extra. Astea, aşa, la prima vedere.

Întreprinzători mai sunt. O secţie de împletituri din răchită, un vraci la poarta căruia bolnavii fac coadă pentru a cumpăra licorile miraculoase din plante, câteva mori şi multe depozite de materiale de construcţii. Bogată comună!

Doi pesedişti conduc destinele comunei. Primarul şi vicele. Ei doi şi o Biblie mare cât un atlas, aşezată la vedere pe biroul edilului-şef. "Să ştiţi că noi îi punem pe consilieri să jure pe Biblie la învestirea în funcţie", se mândreşte primarul.

Pesedişti, nepesedişti, asta nu mai contează dacă sunt gospodari. Şi la cum arată comuna, nu prea ai ce să le reproşezi. Străzile arată bine, localnicii au gaze, apă curentă şi în curând vor avea şi canalizare, pentru că săpăturile erau în toi. Localnicii îi laudă, în marea lor majoritate, însă sunt şi vreo 1.000 de iveşteni de naţionalitate rromă care nu le suflă în pânze din motive de ajutor social.

"Ţiganii din comună se împart în două categorii. E un cartier de săraci lipiţi pământului care nu au acte, nu muncesc şi trăiesc doar din ajutor social, şi mai este unul de ţigani bogaţi cu BMW-uri, Audi şi palate, proprietari de depozite de materiale de construcţii şi alte afaceri", ne explică primarul.

În fapt, noi ne-am pornit la Iveşti ca să vizităm secţia de împletituri, care după spusele localnicilor e foarte profitabilă. Însă de departe cel mai celebru businessman din Iveşti este vraciul Emanuel Micu. Acesta moşteneşte meseria de la tatăl său, care a vindecat oameni cu leacuri din plante toată viaţa. Un adevărat business, cu o investiţie minimă.

Siropuri care elimină celule canceroase din corp

Chiar arată a vraci dacă te uiţi la Emanuel Micu. Un bărbat de peste 40 de ani, mic de statură şi cu părul vopsit. Foarte primitor însă. Ne invită în palatul său, care şi-ar fi dorit să fie un microspital, dar nu a mai reuşit. A rămas doar o vilă impunătoare, cu o tablă agăţată de mansardă pe care scrie: "Plante medicinale. Program 8-16. Sărbătorile şi duminica, închis."

Familia Micu e cunoscută de toţi pasionaţii de tratamente naturiste, pentru că au vindecat mii de bolnavi în decursul a zeci de ani. Emanuel ne invită în biroul său, scoate un caiet din sertar şi începe să citească nume, adrese şi boli ale persoanelor care au fost vindecate urmând tratamentele lui.

"Dacă vine cineva la mine cu ciroză de tip B, în cinci luni îl fac flăcău", spune acesta. Plantele şi le procură singur de pe dealuri, de prin munţi şi păduri, apoi le depozitează într-o cameră specială. Bitterul şi siropurile sunt cele mai căutate. El şi familia lui trăiesc numai din această afacere.

Clienţii sunt de toate tipurile. Tineri, bătrâni vin şi cer ajutorul după ce văd că medicina clasică nu îi mai poate ajuta. "Am nişte siropuri care elimină celulele canceroase din organism. Te vindecă de cancer la colon, la ficat, de ulcer, de toate cele", se mândreşte Micu. Îl credem pe cuvânt şi îl lăsăm să ajute o femeie care venise tocmai de la Iaşi pentru un tratament şi aştepta sfioasă în anticameră să fie văzută de vraci.

1,5 miliarde de lei vechi, cifră de afaceri din coşuri de răchită

"Da, mergem la răchitărie, pentru că vă aşteaptă de dimineaţă", ne spune viceprimarul, ghidul nostru. La Lieşti, o comună vecină "tablă-n tablă" cu Iveştiul, a funcţionat pe timpul lui Ceauşescu o răchitărie mare cu peste 200 de angajaţi.

După revoluţie, fireşte, s-a desfiinţat, iar Nicolina împreună cu nişte neamuri de-ale ei şi-a deschis o secţie de împletituri în Iveşti: Silvocris. Societatea are contracte în Belgia, Olanda, Germania şi Franţa şi produce coşuri de diferite mărimi şi forme pentru aceste ţări.

Le vinde cu patru euro coşul. "E o afacere destul de profitabilă, însă nu ca să faci avere din asta, ci ca să traieşti bine tu şi familia ta", spune Nicolina. Am intrat în secţie, o cameră mare într-o clădire jerpelită în care lucrau şase femei. Secţia a avut în 2000, atunci când s-a înfiinţat, 25 de angajate, dar, rând pe rând, cele tinere au plecat în străinătate pe bani mai mulţi.

Cheltuielile nu sunt foarte mari, în jur de 5.000 de lei lună, însă un angajat împleteşte maximum cinci coşuri într-o singură zi. "Cererea este de câteva ori mai mare decât oferta, nu putem noi produce cât vor străinii", spune patroana.

Masaj de întreţinere şi pizza vegetariană la Iveşti

O clădire cu etaj pe care scrie Spălătorie Auto, Cabinet masaj, Vulcanizare rapidă, Pizzerie, Echilibrare roţi, Xerox, Asigurări auto, Orange şi Connex. Cred că nu mai avea loc, pentru că altfel patronul, Marin Iordache, care mai are şi moară, şi depozit de cherestea şi alte magazine le-ar fi scris pe toate pe frontispiciul clădirii. Trebuia să vedem cât de profitabile sunt aceste businessuri în mediul rural. Oare vine baba Floarea şi comandă un mesaj de întreţinere în centrul satului? Nu.

Vin tineri însă, şi femei, şi bărbaţi care au probleme cu spatele sau cu articulaţiile, mai ales că o şedinţă de masaj nu costă mai mult de 15 lei. "La început, gurile rele spuneau că nu voi face nimic cu o spălătorie la ţară. Şi iată că acum spălătoria e plină toată ziua.

La fel şi cu salonul de masaj. Nu am prea mulţi clienţi acum, dar cu timpul lumea se va obişnui", spune încrezător Iordache. Pizzeria nu funcţionează decât la comandă, iar localnicii spun că o fac fără carne. "Ăsta al lui Iordache e pocăit, mamă. Face pizza, dar e fără carne", spune o bătrână care îl cunoaşte bine pe patron.

"Dorul de satul natal nu-ţi dă pace până nu te întorci acasă"

Am vrut să vedem cum trăieşte un gospodar din Iveşti. Să-i vedem casa, să inspirăm aerul de ţară de pe prispă, să aruncăm o mână de boabe de porumb la păsări. Nu ai cum să îi înţelegi pe aceşti oameni dacă nu intri în intimitatea lor, dacă nu le descoşi amintirile. Nea Eugen Stancu a plecat la 20 de ani din satul Iveşti şi s-a întors abia după 40 de ani. Între timp a muncit în domeniul vinificaţiei la Brăila.

"Visul meu a fost să mă întorc acasă. E un sentiment straniu atunci când revii după 40 de ani şi te simţi străin în satul tău", povesteşte nea Eugen cu ochii umezi. "Nu ştiu, cred că eu în adâncul sufletului meu mă aşteptam să găsesc aceiaşi oameni pe care i-am lăsat, însă nimic nu mai era la fel, în afară de casa bătrânească pe care nu mă îndur să o dărâm, deşi mi-am ridicat alta lângă ea", mai spune bărbatul.

Are un băiat în Canada şi unul la Brăila. Le duce dorul şi singurele lui bucurii sunt atunci când îşi vede familia reunită. Acum satul pe care l-a regăsit după patru decenii are cinci şcoli, cinci grădiniţe, gaze, apă curentă, spălătorie, motel şi multe feţe noi. Prea multe.