Portret: Ion Caşu, un istoric dat afară pentru că îşi făcea treaba

A lucrat ca profesor, apoi, mânat de pasiunea pentru arhivistică, a renunţat la catedră, iar ca răsplată primită pentru corectitudinea muncii sale de cercetare a fost dat afară şi declarat incompetent.

Atracţia pentru istorie a început în copilărie. „În podul bunicilor găseam ziare vechi, bancnote chiar şi diverse obiecte. Aşa am învăţat să iubesc lucrurile care au o istorie a lor şi implicit a vremurilor din care provin", îşi aminteşte Ion Caşu.
După finalizarea studiilor a devenit profesor. „Aveam pasiunea pentru istorie şi visul meu era să devin profesor. Nu mă vedeam decât la catedră", ne mărturiseşte istoricul.

„Pervetirea"

În anul 1990, Ion Caşu a ajuns la Arhivele Statului, unde a rămas până în 2003. „Aveam de ales între învăţământ şi dorinţa unui loc de muncă mai bun.Am ales să mă <<pervertesc>> şi am ajuns la Arhive", ne poveşteşte Caşu cu ocazia reîntâlnirii unei promoţii de la Liceul Cuza unde a fost dascăl.

„Din decizia de a lucra într-o instituţie publică a ieşit şi ceva bun. Aici am aflat foarte multe informaţii despre oraş, despre fiecare casă, stradă şi despre urmaşii fiecărei familii. Am învăţat să caut orice hârtie care poate spune ceva despre o casă, persoană etc din istoria oraşului", spune istoricul.

Pasiunea sa i-a ajutat pe foştii proprietari gălăţeni care veneau la Arhive să fie ajutaţi să-şi recapete moştenirile confiscate abuziv de comunişti. Pentru că nimeni altcineva nu-i sprijinea, aveau nevoie de omul şi istoricul Ion Caşu. „Arhivele noastre nu sunt organizate sistematic. Venea un om şi spunea că tatăl său avusese în anul cutare o casă pe o animită stradă. Se cauta o dată în arhiva primăriei şi dacă nu se găsea nimic, omul nu putea avea parte de retrocedare. Eu învăţasem să caut în toate arhivele: ale Prefecturii, a altor instituţii publice şi mai ales în arhivele Tribunalului, acolo se găsea orice notificare asupra vechilor proprietăţi. Îmi făcea plăcere să descopăr istoria cuiva", ne declară gălăţeanul.

Recompensa

În anul 2003, a venit şi răsplata. „Mi s-a spus s-o las mai uşor, că nu se poate să-i ajutăm pe toţi. M-au declarat incompetent şi m-au dat afară de la Arhive. Mi-au oferit loc de muncă la Covasna, Satu Mare, Botoşani şi în toate judeţele aflate la distanţă mare de Galaţi. Vroiau să scape de mine". După ce a rămas fără loc de muncă, Ion Caşu a ajuns la Direcţia de Cultură.

„Făcusem fişe cu toate clădirile de patrimoniu, le ceream tuturor să plătească corect taxele pentru astfel de clădiri. S-au făcut multe presiuni asupra mea pentru că vroiam să se respecte legea".
Urmarea: Ion Caşu a fost schimbat din funcţia de director al Direcţiei şi apoi marginalizat, până în anul 2006, când a plecat din Galaţi. „Mi s-a oferit o slujbă la Bucureşti, la Romtelecom. Cei de acolo vroiau să-şi organizeze arhivă de date într-un proiect şi am ajuns la ei", declară Caşu.
Deşi are un salariu pe care nu l-ar fi putut avea în Galaţi, Ion Caşu regretă că s-a îndepărtat de Galaţi şi de istoria acestuia. „Normal că regret într-un fel că am plecat din oraş, dar viaţa aici m-a dus. Nu mă puteam schimba. Eu ăsta sunt !".

Ce îi place?

Îmi place să citesc, dar în primul rând îmi place sportul şi mai ales meciurile de fotbal. Asta pentru că îmi place să cred că sportul a rămas locul unde se poate desfăşura onest o competiţie, iar cei mai buni câştigă.

Ce nu-i place?

Lipsa de morală. Situaţia în care ne aflăm se poate explica uşor prin lipsa de morală, nimănui nu-i mai pasă să fie moral. Caragiale a prins cel mai bine aspectul prin „Unde nu e moral, acolo e corupţie" replica lui Zaharia Trahaneche. Aşa e şi socieatea noastră.

Întrebări şi răspunsuri

-Mai poate fi salvată istoria Galaţiului?
Oraşul e pierdut din punct de vedere istoric, asta e realitatea. Nu s-a făcut mai nimic în ultimii ani, în Galaţi, pentru a ne proteja identitatea. Galaţiul e mort de mult timp din acest punct de vedere. Este păcat, dar asta e realitatea. Şi nici nu mai cred că se va schimba ceva şi se va începe un proiect pentru apărarea oraşului. Fiecare distruge căt poate mai mult, în funcţie de interes.
- Şi totuşi, care ar fi soluţia?
Soluţia ar fi simplă: legea. Sunt multe legi bune în domeniul patrimoniului, dar cine să le aplice? Dacă fiecare construcţie de lângă o clădire de patromoniu ar fi taxată conform legii, ar fi bani destui pentru protejarea istoriei. Suntem în anul 2010, nu se mai pot aştepta alocări de fonduri de undeva, trebuie să punem mâna şi să muncim pentru a face rost de fonduri.

Profil.
Data naşterii. 10 decembrie 1950 Şiviţa
Studii. Facultatea de Istorie Bucureşti
Familie. Căsătorit, un copil