Insolvenţă: Autorităţile locale promit “curăţenie” la Apaterm Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unicul distribuitor de apă caldă şi agent termic din Galaţi, va intra în reorganizare. După ce ANAF şi Electrocentrale i-au blocat conturile, iar ANRSC a lăsat societatea şi fără licenţă de distribuţie, Apaterm ar putea intra în insolvenţă.

Primarul Dumitru Nicolae a declarat că societatea de termoficare va intra în reorganizare, iar una dintre variantele luate în calcul de municipalitate este chiar insolvenţa.

"Sunt destule firme de insolvenţă, avem de unde alege. Cert este că Apaterm va intra în reorganizare pentru că, atât acolo, cât şi la Apă Canal, sunt probleme serioase", a spus Dumitru Nicolae.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, decizia finală va aparţine Consiliului Local Galaţi, care va hotărî procesul prin care Apaterm va fi supusă reorganizării.

Apaterm nu se teme

În replică, George Cubasa, directorul Apaterm Galaţi ne-a declarat că nu ştie nimic despre intenţia primarului, iar faptul că societatea pe care o conduce merge în pierdere este un lucru normal.

"Este normal să ne reorganizăm. În toată ţara se întâmplă aşa ceva cu societăţile de termoficare. Termoficarea este o cenuşăreasă, ea nu poate merge pe profit. Va merge întotdeauna pe pierderi. Aşa vom vedea şi noi cine, cui şi cât datorează, vom vedea şi cât de adevărate sunt penalităţile aplicate nouă de Electrocentrale. Eu mă bucur, ca şi manager, că s-a luat o asemenea hotărâre atât de îndrăzneaţă şi serioasă. Aşa vom afla şi noi care este poziţia noastră, care ne sunt furnizorii, ce datorii avem atât noi, cât şi populaţia şi cum vom face să le recuperăm. Serviciul public nu are voie să scoată profit. Serviciile publice trebuie susţinute de stat, trebuie ajutate", ne-a declarat Cubasa.

Potrivit acestuia, Apaterm are de recuperat de la gălăţeni în jur de 1.500 de miliarde de lei vechi.

Banii nu-i recuperăm cu parul în mână şi nici cu toporul pentru că populaţia este săracă. Are dreptul şi poporul să mănânce", a mai afirmat directorul Apaterm.

CET spune că e târziu

Poziţia producătorului agentului termic, CET, este aceea că Apaterm are nevoie de un administrator capabil de un management de calitate.

Este o măsură normală, luată în al treisprezecelea ceas, dar care ar fi trebuit luată încă de acum doi-trei ani de zile. Dacă noi nu făceam demersuri, şi aici mă refer la blocarea conturilor Apaterm, nu se ajungea aici. De asemenea, prin faptul că noi am pus sechestru pentru recuperarea datoriilor, este posibil ca o serie de furnizori preferaţi ai lor, neîncasând, să se răscoale. Pot spune doar cu certitudine că nu noi am cerut insolvenţa. Este bine să fie numit un administrator, o firmă care să ia la bani mărunţi situaţia financiară a Apaterm", ne-a declarat Iulian Aramă, preşedintele Consiliului de Administraţie al CET Galaţi.

Potrivit unor surse din Primăria Galaţi, măsura reorganizării societăţii de termoficare vizează şi disponibilizarea mai multor angajaţi. Din cei 1.070 de oameni cât numără societatea, câteva sute şi-ar putea pierde locul de muncă.

Cristi Ciobotariu, liderul de sindicat din cadrul Apaterm, nu a dorit să comenteze, deocamdată, pe marginea acestui subiect.

Pot spune doar că noi am solicitat Prefecturii, Primăriei, Consiliului Local, parlamentarilor, dar şi partidelor politice să organizăm dezbateri punctuale la care să participe şi Electrocentrale, având în vedere importanţa acestui serviciu pentru comunitate. În momentul în care vom finaliza eventuale discuţii, vom oferi şi un punct de vedere", ne-a declarat Cristi Ciobotariu.

După ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Electrocentrale i-au blocat conturile, Apaterm a rămas şi fără licenţa de distribuţie a agentului termic eliberată de ANRSC. Ea a expirat la finele anului trecut şi cu toate că a solicitat o nouă licenţă, nu a primit-o din cauza pierderilor şi a datoriilor acumulate.

Electrocentrale a luat această măsură deoarece are de încasat peste 300 de milioane de lei de la distribuitorul de apă caldă şi căldură, pentru agentul termic primar pe care i l-a livrat. Apaterm are datorii şi către bugetul statului în valoare de 6.627.229 lei.
VOX: „Serviciul public nu are voie să scoată profit"
George Cubasa, directorul Apaterm Galaţi

Vox: „Este o măsură normală, în al treisprezecelea ceas, care trebuia luată încă de acum doi-trei ani de zile", Iulian Aramă, preşedinte CA Electrocentrale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite