Stiri din Galati

Îndemnizaţiile de concediu încing spiritele: FEN se pregăteşte să dea în judecată Ministerul Educaţiei!

27 iulie 2010, 08:37 |  Autor: Bogdan Nistor | 

Cuvinte cheie: galaţi, îndemnizaţii de concediu, profesori, FEN,

Constantin Ciosu este pregătit să înfrunte Ministerul Educaţiei. Foto: Bogdan Nistor.

Galaţi

Constantin Ciosu este pregătit să înfrunte Ministerul Educaţiei. Foto: Bogdan Nistor.

 

Sindicaliştii de la FEN se pregătesc să acţioneze în instanţă Ministerul Educaţiei pentru anularea reducerii cu 25% a acestor îndemnizaţii.

Federaţia Educaţiei Naţionale va deschide un nou proces împotriva Ministerul Educaţiei, de această dată disputa fiind pentru îndemnizaţiile de concediu.

„Acestea au fost reduse cu 25%, nejustificat din punctul nostru de vedere, aşa că ne vedem nevoiţi să ne cerem drepturile în instanţă. Lucrăm deja la un model de acţiune şi abia după aceea vom vedea câţi profesori se vor constitui parte în proces", spune preşedintele FEN, gălăţeanul Constantin Ciosu.

Din păcate, vor putea să se constituie parte în acest proces doar profesorii care au întocmit şi au depus la secretariatele şcolilor cereri de concediu între 1 şi 15 iunie 2010. Liderii de sindicat spun că oamenii au fost sfătuiţi din timp, în cursul şedinţelor săptămânale, să facă aceste cereri şi să ceară numere de înregistrare, iar cei care nu au ascultat vor rămâne cu îndemnizaţiile micşorate.

„Codul Muncii spune că îndemnizaţiile de concediu se calculează şi virează cu cel puţin cinci zile înainte de intrarea efectivă în concediu. Dacă acest lucru s-a întâmplat în timpul lunii iunie, atunci îndemnizaţia nu trebuia micşorată cu 25% pentru că legea privind reducerile salariale a intrat în vigoare de la 1 iulie", spune vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Gabriel Şandru.

Îndemnizaţia de concediu se calculează ca medie a ultimelor trei salarii primite pentru ultimele trei luni lucrate integral.
Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, la Galaţi profesorii au dreptul la 62 de zile lucrătoare pe an (76 de zile calendaristice).

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole