Incredibil: Supraveghetorii de la Bacalaureat au scos profit un leu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dascăli au făcut naveta pentru a câştiga un ban în plus ca membrii în comisiile de examinare sau de supraveghere şi s-au ales cu unul, doi lei. Şi după ce că sumele pe care urma să le primească erau oricum modeste, până şi acestea au fost reduse cu 25 %, în mod ilegal, laolaltă cu salariile.

Lili Stratulat este una dintre profesoarele din comuna gălăţeană Independenţa care au ales să vină la Galaţi, la Liceul Energetic, pentru a participa la Bacalaureat. A făcut parte dintr-o comisie de supraveghere şi spune că participarea a fost o experienţă plăcută. Când vine însă vorba despre bani, profesorul Lili Stratulat nici nu vrea să mai audă despre o altă sesiune de Bacalaureat.

„Cum să mai particip la a doua sesiune, din toamnă, când banii pentru prima, n-au ajuns nici acum. Noi ne-am dat silinţa, am venit cu maxi-taxi pe banii nostri, în condiţii grele, pentru că în perioada aceea, a inundaţiilor, se ocolea mult", spune Lili Stratulat.

Nici Gina Stan, tot din Independenţa, nu este foarte încântată de „afacerea" pe care a făcut-o cu supravegherea de la Bacalaureat.

„Eu am avut noroc cu câteva rude de-ale mele care mai mergeau cu maşinile personale la Galaţi şi m-au luat şi pe mine. Plata este sub orice critică. Ca să nu mai spun că în oraş a trebuit să-mi cumpăr mâncare şi apă", afirmă învăţătoarea.

Bârfele de prin târg spun că unii dintre profesorii supraveghetori se mai lipesc la ceva bănuţi după ce elevii fac chetă pentru o supraveghere „mai blândă"! Mărunţiş pentru un risc extrem de mare, spun alţii, pentru că şi pedepsele sunt pe măsură.

Altfel nu se explică de ce unii acceptă să vină la supraveghere pentru 25 de lei brut pe zi (75 pentru cele trei zile de examen), din care, pe lângă toate dările legale se mai reţin acum şi 25%, potrivit ultimei legi privind reducerea salariilor şi a îndemnizaţiilor.

Sindicalişti spun însă că nu-i corect să li se reţină un sfert din aceste îndemnizaţii. Ei spun că legea a intrat în vigoare pe 4 iulie, în vreme ce ultima zi de corectură la Bacalaureat a fost 3 iulie.

Contabil de contabil!

Surprinzător, nu toate serviciile de contabilitate au făcut statele de plată cu plăţile de la bacalaureat reduse cu 25%. „La noi, cadrele didactice care au participat la Bacalaureat vor fi plătite integral, fără acea reducere de 25%", spune Anca Diculescu, directorul Grupului Şcolar „Dumitru Moţoc".

Concluzia este una singură: unii contabili, care de multe ori sunt „împăraţi în împărăţia şcolilor" au reuşit să trimită statele de plată cu îndemnizaţiile întregi la angajator, fără să le primească înapoi la "retuşat" cu 25%.

VOX - „Cum să mai particip la a doua sesiune dacă banii pentru prima n-au ajuns nici acum", Lili Stratulat, profesor supraveghetor

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite