Incredibil: Grădiniţă de oraş cu hazna în fundul curţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre cea mai mică grădiniţă din Galaţi, veche de peste 110 ani, amplasată într-un cartier „uitat de lume". Autorităţile oraşului se apără şi spun că nu pot face nimic pentru că zona nu este canalizată.

La o aruncătură de băţ de vânzoleala din oraş, pe drumul care uneşte centura Galaţiului cu zona industrială din nordul combinatului Arcelor Mittal, se află cartierul Fileşti. Câteva sute de case, o mică zonă industrială şi o şcoală.

Piticii nimănui

De fapt nu mai este şcoală de câţiva ani, pentru că Inspectoratul Şcolar a decis să-i trimită pe elevii din ciclurile primar şi gimnazial la Şcoala 38 şi să păstreze acolo doar copiii din preşcolar.

Grădiniţa 29 este poate cea mai mică grădiniţă din oraş: are doar 25 de copii, comasaţi toţi într-o grupă. Din păcate, nu aceasta-i problema: Grădiniţa 29 este singura din oraş care are grupul sanitar în spatele curţii.

„Acum este vară şi nu avem probleme, dar închipuiţi-vă iarna, la minus 20 de grade, cum stau copiii la rând la toaletă. Le îngheaţă tot în ei!" spune singura educatoare din grădiniţă, Florica Diacu Ghiorgachis.

Nevoia de adaptare la condiţiile existente a determinat-o pe educatoare să le formeze copiilor un reflex de a merge la toaletă la ore fixe.

„Ei ştiu deja că la 9.30, la 10.15 şi la 11.00 trebuie să meargă la toaletă. Dacă este vreun caz izolat, în special dintre cei mici, pe care-l apucă nevoia, trebuie să las toată grupa şi să merg cu el la toaletă", povesteşte educatoarea.

Un rol important în bunul mers al grădiniţei îl are şi îngrijitoarea Nela. Ea este cea care face curat peste tot.

„De multe ori mă chinui zadarnic să fac totul bine. De pildă, când pun detergent în apa rece nu se dizolvă şi nu am cum să spăl aşa cum ar trebui", se plânge îngrijitoarea.

Autorităţile ştiu despre această situaţie, dar spun că nu pot face nimic. „Acolo nu se poate face WC în interior pentru că nu există canalizare. Avem un proiect pe fonduri structurale şi urmează să se faca reabilitarea retelelor de canalizare. Sperăm să se facă cât mai repede", a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Educatoarea Florica Diacu Ghiorgachis are o propunere destul de interesantă.

„Noi folosim doar una dintre cele două săli mari ale imobilului. Cea de-a doua ar putea foarte uşor fi compartimentată astfel încât să avem şi noi grup sanitar în interiorul şcolii. Astfel nu ne-am mai confrunta cu probleme majore, cum ar de exemplu îngheţul conductelor", a explicat educatoarea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite