Incendiu/O garsonieră din Ţiglina I a ars ca o torţă în numai câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panică şi ţipete printre vecinii unui bloc din cartierul Ţiglina I, în urmă cu aproximativ jumătate de oră, când garsoniera unui vecin, care era plecat de câteva zile, s-a făcut scrum.

Fum, flăcări, sirene de pompieri şi SMURD. Aşa poate fi descrisă atmosfera de la blocul I5, din Ţiglina I, după pompierii au fost alertaţi că o garsonieră a luat foc.

Vecinii îngroziţi au ieşit în faţa blocului de teama unei explozii, mai ales că în locuinţa arsă se afla o butelie de gaz. Mai mult de atât, aceştia erau speriaţi din cauza faptului că majoritatea locatarilor are în apartamente butelii cu gaz, iar pericolul era unul şi mai mare.
 
„Stau la acelaşi etaj. Am simţit miros de ars şi am văzut fum pe scara blocului. Am chemat imediat pompierii pentru că ieşea un fum gros din garsoniera vecinului. El este plecat de acasă. Nu ştiu de la a pornit incendiul. Probabil a lăsat ceva în priză”, spune una dintre vecine.

Echipele de intervenţie s-au deplasat imediat la faţa locului şi au reuşit să stingă flăcările. În ciuda eforturilor, o mare parte din garsonieră a ars, iar mobilierul s-a făcut scrum.
În momentul de faţă, reprezentanţii ISU fac cercetări pentru stabili cu exactitate cauzele incendiului.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite