Galaţi: Încă 1.000 de gălăţeni ajung şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Încă 1.000 de gălăţeni ajung şomeri
Galaţi: Încă 1.000 de gălăţeni ajung şomeri

Aproape 10.000  de persoane din Galaţi au rămas în acest an fără locuri de muncă. Încă 1.000 vor fi concediate până la sfârşitul anului De la o lună la alta tot mai multe firme cad în ghearele crizei şi renunţă la angajaţi

15 agenţi economici gălăţeni au comunicat Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) numărul angajaţilor pe care intenţionează să-i trimită în şomaj în noiembrie şi decembrie.

În total, 1.054 de persoane  vor rămâne fără serviciu în luna noiembrie şi decembrie. Cei mai mulţi dintre cei care urmează să fie concediaţi provin de la firmele care desfăşoară activităţi sezoniere, respectiv agricultură şi construcţii.

Până acum, numărul cel mai mare de persoane care urmează să fie disponibilizate în luna noiembrie a fost notificat Confort  SA. Este vorba despre 390 de salariaţi, dintr-un total de 493, câţi are, în total, societatea. „Din cauza dificultăţilor financiare, am decis concedierea colectivă”, ne-a declarat reprezentantul biroului de resurse umane din cadrul societăţii Confort SA.

 Arcada SRL este o altă firmă care intenţionează să dea afară trei sferturi dintre angajaţi. Este vorba despre 143 dintre cei 181 de muncitori. Disponibilizări masive vor fi şi la Agrimat Matca de unde vor fi trimişi în şomaj 40 de angajaţi dintr-un total de 142 de persoane.

 Şi Arabesque SRL va renunţa la 108 de salariaţi. Pentru decembrie firma Hidrotehnica SA Galaţi va renunţa la 13 dintre cei 47 de angajaţi ai săi. 12 dintre cei 13 au domiciliul stabil în judeţul Tulcea, nu în Galaţi.

Gravitatea situaţiei a fost semnalată şi de preşedintele Sindicatului “Cartel Alfa” Galaţi, Romeo Gârneaţă:  „Este păcat că nu se ia nicio măsură de încurajare a muncii. În cele mai multe dintre aceste societăţi nici măcar nu există sindicate. Firmele de construcţii fac concedieri acum, iar în primăvară îi angajează la negru”, ne-a spus Gârneaţă.

Rata şomajului s-a dublat


9.649 de persoane au fost trimise în şomaj în acest an ca urmare a disponibilizărilor colective. Rata şomajului a ajuns în septembrie 2009 la 10,3% , adică dublu faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul şomerilor gălăţeni este de 22.484, faţă de numai 12.574 în 2008.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite