INCONŞTIENŢĂ: Teatrul de Păpuşi Gulliver este în pericol de prăbuşire!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea are peste 100 de ani, iar structura ei de rezistenţă este grav afectată de seismele care au zdruncinat-o în timp. Părinţilor care-şi duc copiii la teatru care vor să afle de la autorităţi de ce „Gulliver" este lăsat de izbelişte.

Zeci de părinţi care-şi duc copiii la spectacolele Teatrului de Păpuşi au semnat zilele acestea o petiţie pe care au înaintat-o Primăriei şi Comisie de Cultură din Consiliul Local. Ei vor să afle cât timp vor mai aştepta o sală decentă de spectacole pentru copiii lor.

Pericol permanent

"Trebuie să aşteptăm să se întâmple vreo nenorocire în actuala sală de spectacole? Pentru că această clădire frumoasă ca arhitectură, care are mai bine de 100 de ani, nu a fost consolidată niciodată. Este de ajuns să vă uitaţi la colţurile clădirii ca să înţelegeţi ce se poate întâmplaîn cazul unui cutremur, ca să nu mai vorbim la un incendiu!", se arată în memoriul trimis celor două înstituţii.

Ideea întocmirii acestui memoriu i-a venit unui părinte chiar de Ziua Naţională a României.

"Eram în sala de spectacole când au trecut pe stradă autospecialele armatei... S-a cutremurat din toate temeliile Teatrul de Păpuşi. Tocmai de aceea m-am gândit că este bine să ştim pe cine tragem la răspundere în cazul unei nenorociri", spune Adrian Graur, tatăl unei fetiţe de cinci ani, care vine săptămânal la teatru.

Teatrul de Păpuşi Gulliver funcţionează, din 1952, într-o clădire retrocedată de pe strada Eroilor. Imobilul a fost construit înainte de 1900, dar nu are sâlpi de susţinere şi fundaţie şi nu are armătură metalică.

Conducerea Teatrului a făcut nenumărate adrese către primărie în care a arătat că sala de spectacole nu mai prezintă siguranţă din cauza fisurilor apărute la limita dintre pereţi şi plafon. De asemenea, instalaţiile de încălzire şi cele sanitare sunt foarte vechi, uzate şi cu randament scăzut.
"Din cauza stării clădirii, avizele de funcţionare se obţin din ce în ce mai greu", spune directorul teatrului, Stelian Stancu.

Primăria : „Nu-s bani!"

Cei de la Primărie spun că din păcate, în acest moment nu dispun de fondurile necesare construcţiei unui sediu nou pentru teatrul Gulliver.

"Clădirea a fost retrocedată înainte de a se face o reparaţie capitală, care să-i confere o siguranţă în funcţionare. În situaţia aceasta, de chiriaş, Consiliul Local nu poate poate face cheltuieli de reparaţii şi întreţinere", se arată într-un răspuns primit de la Primărie şi semnat de Dumitru Nicolae.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite