Grigoraş este uimit de acuzele de blat la adresa Oţelului
0Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, s-a declarat extrem de deranjat de acuzele venite din toate părţile după ce gorjenii nu au plătit o datorie faţă de Dinamo şi, prin urmare, au pierdut la "masa verde", cu 3-0, meciul cu Oţelul Galaţi.
"Acuzele acestea îmi provoacă greaţă. Cum să facem aşa ceva când suntem într-o situaţie atât de grea. Până acum eram cu un picior în groapă. Acum am mai adpugat câteva degete şi de la al doilea picior. Sper să se rezolve cât mai repede situaţia, să putem juca meciul următor", a spus Grigoraş la sport.ro.
Pandurii ocupă locul 16 în Liga I cu 18 puncte. După anunţatarea deciziei prin care Pandurii au pierdut cu 0-3, mai mulţi oameni din fotbal au acuzat cele două cluburi de blat.