Grevă “fifty-fifty”, în învăţământul gălăţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar jumătate dintre angajaţii din învăţământul gălăţean au făcut ieri grevă de avertisment.Greva a afectat şi examenul de Bacalaureat, în sensul că, în opt licee, nu s-a putut susţine proba de competenţe digitale.

Jumătate dintre profesorii din Galaţi nu au intrat ieri la cursuri, respectând astfel calendarul protestelor stabilit în comun de federaţiile din învăţământ.

Cei care au ales să-i anunţe pe elevi încă de miercuri să nu bată drumul până la şcoală degeaba, au stat în cancelarie şi au vorbit ore în şir despre Legea educaţiei şi despre refuzul categoric al Ministerului Educaţiei de a lua în considerare hotărârile judecătoreşti legate de majorările salariale.
Au fost însă şi numeroşi dascăli care au ţinut cu tot dinadinsul să vină la şcoală şi chiar au pus absenţe celor care au îndrăznit să lipsească.

Astfel, s-au creat situaţii inedite în unele şcoli în care au fost două tabere: una a profesorilor care au ţinut orele, cealaltă a celor care au rămas în cancelarie, făcând grevă.


Opt dintre liceele din judeţul Galaţi au pus lacătul pe uşă şi au reprogramat proba de competenţe digitale.
Din câte ştim noi, în aceste licee, proba a fost reprogramată pentru 23, 28 şi 29 aprilie", spune inspectorul adjunct Laura Marin.

Grevă ilegală ?


Cel mai nemulţumit după ziua de ieri este inspectorul şcolar general, Doruleţ Resmeriţă, care i-a verificat nominal pe profesori, ca să vadă care face grevă şi care nu.


Se pune sub semnul întrebării legalitatea protestului. Conform Legii sindicatelor, nu există motive pentru declanşarea aceastei greve. Sindicatul nu a denunţat Contractul Colectiv de Muncă", spune inspectorul şcolar general.


El mai acuză Sindicatul Învăţământului Preuniversitar că a sărit peste etapa medierii, atunci când a înregistrat protestul la Agenţia pentru Prestaţii Sociale.
Dacă iniţial, chiar a ameninţat cu măsuri împotriva profesorilor, care nu participă la proba de competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului, ulterior Doruleţ Resmeriţă a spus că va aplica măsurile decise de Ministerul Educaţiei.


Dascălii de la SIP Galaţi spun că vor contesta în instanţă orice măsură abuzivă care se va lua împotriva greviştilor. „Este un conflict înregistrat şi nu poate nimeni să conteste legalitatea lui", a explicat liderul SIP Galaţi, Valeriu Diculescu.

În judeţul Galaţi activează peste 6.500 de profesori şi în jur de 2.500 de angajaţi ca personal nedidactic sau didactic auxiliar.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite