Galaţi: Grăniceri monitorizaţi de contrabandiştii de „fum” moldovenesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Grăniceri monitorizaţi de contrabandiştii de „fum” moldovenesc
Galaţi: Grăniceri monitorizaţi de contrabandiştii de „fum” moldovenesc

O grupare de gălăţeni şi moldoveni a reuşit ca timp de peste o lună de zile să introducă o cantitate uriaşă de ţigări în ţară prin traversarea ilegală a Prutului după ce contrabandiştii au găsit o metodă ingenioasă de-a „fila” echipajele Poliţiei de Frontieră.

Contrabandiştii foloseau bărci rapide pentru a transporta ţigările din Republica Moldova în România prin traversarea râului Prut şi apoi transportarea mărfii pe Dunăre până la Galaţi. În total, gruparea infracţională a introdus în ţară 173.499 de pachete de ţigări inferioare, marca „Plugarul” şi 65.000 de pachete, marca MT. Prejudiciul cauzat statului român prin neplata impozitelor şi taxelor legale se ridică la 1.732.065 de lei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au trimis în judecată opt persoane, dintre care doi cetăţeni din Republica Moldova, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată.

Capul grupării este Jenică Codreanu, care a planificat afacerea ilicită în cele mai mici detalii. Acesta i-a convins pe fiul, Bogdan Codreanu, şi cumnatul său, Cătălin Felea, să participe la contrabandă, în timp ce doi cetăţeni moldoveni, Valeriu şi Dumitru Niculiseanu,  asigurau procurarea şi transportul ţigărilor din Republica Moldova până la graniţă.

La activitatea de contrabandă au luat parte Alexandru Rogoz, Valentin Marius Cristea, dar şi Nistor Tulucianu, care cunoştea foarte bine malurile râului Prut şi ale fluviului Dunărea.

Vânătorii s-au transformat în vânat

Reţeaua de contrabandişti se deosebeşte de celelalte grupări infracţionale prin modul de operare. În loc să rişte să le fie confiscate ţigările infractorii au trecut efectiv la monitorizarea echipajelor Poliţiei de Frontieră şi a ambarcaţiunilor folosite la patrulare, în timp ce grănicerii moldoveni au fost „convinşi” să închidă ochii la ce se întîmpla.

În paralel, şeful grupului de contrabandişti, Jenică Codreanu, a făcut rost de bărci de mare viteză, care le permiteau să transporte ţigările din Republica Moldova, în România, într-un timp extrem de scurt.

 În acest mod, contrabandiştii au introdus în ţară sute de mii de pachete de ţigări în perioada 07.12.2008-23.01.2009, obţinând câştiguri nelegale de milioane de lei.

Toţi infractorii se află acum după gratii iar Tribunalul Galaţi a respins pe rând toate solicitările acestora de-a fi puşi în libertate sub control judiciar sau cu obligaţia de-a nu părăsi ţara sau localitatea. Audierile martorilor din dosar vor începe pe 17 septembrie 2009.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite