130 de ani de la naşterea lui George Enescu. Vezi aici legăturile compozitoriului cu Galaţiul

La 19 august 1881, exact acum 130 de ani, în localitatea Liveni, judeţul Botoşani, se năştea cel care avea să încânte auditoriul cu creaţiile sale muzicale şi modul de interpretare a operelor muzicale, George Enescu. Galaţiul nu i-a fost străin marelui compozitor. Aici avea prieteni pe care îl invitau deseori la recepţii, unde acordurile sale răsunau spre deliciul invitaţilor.

Casa Mantu din strada Cuza Vodă, numărul 46, era locul desfăşurării unor seri seri culturale de neuitat. Menelau Mantu,  preşedinte al Curţii de Apel Covurlui, fratele pictorului Nicolae Mantu, şi pasionat al pianului, îl chema pe George Enescu ori de câte ori avea ocazia la Galaţi.

Astfel,  în prezenţa altor personalităţi ilustre, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Radu D. Rosetti, Ion Minulescu, George Enescu şi Menealu se întreceau prieteneşte pe acordurile pianului cu coadă din casa fraţilor Mantu, unde, cu siguranţă, învingător ieşea întotdeauna George Enescu.

Recepţiile oficialităţilor nu puteau fi lipsite de talentul marelui compozitor. Pe locul unde odinioară fusese casa generalului Alexandru Cernat, a fost ridicată de comerciantul Climis, o casă dăruită drept dotă fiicei sale la căsătoria cu Nicolae Macri.

În acest imobil, aflat azi pe strada Domnească, nr.80, din anul 1927, avea să funcţioneze Consulatul portughez, Cristopher Macri, fiul lui Nicolae Macri şi al Elenei Macri , fostă Climis, ocupând funcţia de Consul Onor  al Portugaliei la Galaţi până la 14 iulie 1948.

Aici, George Enescu, cu ocazia recepţiilor oferite de consulul Cristopher Macri, îi delecta pe cei prezenţi cu acordurile sale cântate la impozanta orgă  construită la comandă, în anul 1910, în Germania, de E.F. Walcher.

Influenţa folclorului românesc, stilul romantic wagnerian, influenţele muzicii franceze, tendinţele neo-baroce şi exprimarea cu totul personală din muzica de cameră i-au adus celebritatea lui George Enescu, celebritate de care era el însuşi intrigat.

Cinstindu-i memoria, în anul 1956, la doar un an de la decesul compozitorului, survenit la data de 4 mai 1955, gălăţenii i-au ridicat un bust, aflat astazi în Gradina publică (la intrare în dreapta). Lucrarea este realizată din piatră artificială, şi aparţine sculptoriţei Florica Ioan.

Privind chipul lui Enescu ne gândim la acel admirabil portret facut compozitorului de criticul muzical Emanoil Ciomac în cartea sa “Enescu” (Editura Muzicală, 1968): “Cap nobil, cu ochi extatici, aproape închisi, cu toata fata modulata de o simtire launtrica, cu gura încovoiata nespus de dureros, cu mâna stânga ce tine vioara care face una cu trupul, aproape de ureche, si cu lumina ce o raspândesc degetele care vibreaza pe coarda...”

O stradă din Galaţi îi poartă numele. „Casele care l-au găzduit şi în care a concertat George Enescu sunt Casa Stavru Mantu, Alexandru Ioan Cuza, numărul 46, Casa Macri din Domnească, numărul 80, sunt astăzi monumente istorice. Lângă Casa de Cultură a Sindicatelorse află un alt monument istoric, un basorelief aparţinând lui Ion Jalea, intitulat „Concertul”, lucrare consacrată şi dedicată tot marelui compozitor”, spune Marius Mitrof, consilier  în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Pasiunea  pentru vioară, s-a manifestat la frageda vârstă de şapte ani. În timp ce  se juca cu ştiuleţii de  porumb, le rupea frunzele şi, cu doi hlujani, cânta în legea lui, imitând pe tatăl său şi pe scripcarul satului. Bădia Costache ( tatăl compozitorului) şi-a dat seama că băiatul ar avea ceva talent şi l-a dat pe lânga un lăutar din Dorohoi, Nicolae Chiorul, care i-a dat primele lecţii de vioară. Apoi, taică-său l-a trimis să studieze la Iaşi cu Eduard Caudella şi mai târziu în strainătate.

Primul concert este semnalat în 1909, dat în folosul societăţii de binefacere “Furnica”, al doilea în 1912, când compozitorul a întreprins un turneu prin ţară în vederea creării fondurilor necesare instituirii premiului naţional “George Enescu”. Au urmat alte concerte în 1918 (pentru copiii sărmani şi soldaţii care făcuseră România Mare), 1923, 1926, 1930 si 1937.