Galaţiul ocupă primele locuri în România la semnalarea unor încălcări ale drepturilor minorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii au reclamat neglijenţa părinţilor
Micuţii au reclamat neglijenţa părinţilor

Asociaţia Telefonul Copilului a primit în 10 ani aproape 1,7 milioane de apeluri prin care au fost anunţate abuzuri împotriva copiilor, iar în 35.000 dintre cazurile semnalate a fost necesară intervenţia autorităţilor.

Comunicarea insuficientă cu părinţii, molestarea fizică, abuzul emoţional, neglijenţa, neînţelegerile din familie, depresia, problemele sentimentale, abuzul sexual sau tentativele de suicid sunt principalele probleme pe care copiii le-au semnalat consultanţilor care răspund la 116 111, Telefonul Copilului.

În total, au fost acordate 12.000.000 de minute de consiliere, iar durata unui apel a fost de 10-20 de minute.

Cele mai multe apeluri au fost primite din judeţele Iaşi, Constanţa, Bacau, Vaslui, Galaţi, Teleorman, Ilfov şi din Bucureşti (Sector 5).

Cele mai multe apeluri (48,72 %) vin din mediul rural, 38,31% din urban, în celelalte cazuri apelantii refuzând să spună de unde sunt.

Grupele de vârstă care apelează cel mai des la asistenţa şi îndrumarea oferite de consilierii Asociaţiei Telefonul Copilului sunt de 10-12 ani (32,53%) şi 13-15 ani (34,31%).

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite