Galaţiul, codaş la ofertele de pe piaţa muncii. Până pe 22 iulie, şomerii au la dispoziţie doar 83 de job-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 9.700 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 15-22 iulie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Constanţa, Arad şi Harghita. Cele mai puţine job-uri se regăsesc însă în oraşele din Moldova, printre care se numără şi Galaţiul.

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 9.727 de locuri de muncă în perioada 15-21 iulie.

Cele mai multe sunt în Bucureşti (1.325) şi judeţele Cluj (809), Iaşi (589), Timiş (557), Hunedoara (413), Constanţa (350), Arad (335), Harghita (322), Călăraşi (309), Sibiu (282), Vâlcea (259), Tulcea (242), Neamţ (239), Bihor (238), Ilfov (232) şi Mureş (207).

Cele mai puţine oferte de muncă sunt înregistrate în judeţele Caraş-Severin (10), Mehedinţi şi Covasna (43), Dolj (44), Giurgiu şi Alba (64), Prahova şi Botoşani (71), Ialomiţa (76), Sălaj (81) şi Galaţi (83).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 595 de locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri, consilier economist în economie generală (35), contabil (26), consilier financiar-bancar (12), auditor în domeniul calităţii (opt), administrator financiar (patru) şi psiholog (două).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.132 de locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (795), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (539), agent de intervenţie pază şi ordine (331), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (269), lucrător comercial (191), operator vânzări prin telefon (159), vânzător (135), ospătar - chelner (93), şofer de autoturisme şi camionete (69), mecanic auto (50), barman (44), croitor (33), electrician auto (15), telefonist (10) şi maseur (cinci).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite