Galaţi:CFR Călători continuă acţiunile de descurajare a călătoriilor frauduloase pe calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Călători, Foto: Adevărul
CFR Călători, Foto: Adevărul

Până la sfârşitul lunii octombrie, echipe specializate din cadrul CFR Călători Galaţi în colaborare cu Poliţia Transporturi organizează acţiuni de control, la nivelul reţelei feroviare, în vederea descurajării călătoriilor frauduloase şi a comerţului ambulant.

„Au fost demarate o serie de acţiuni în trenurile de călători care tranzitează zona noastră de competenţă. Scopul acţiunilor este acela de a elimina comerţul ambulant, cerşetorii şi toate problemele care apar din aceste cauze. Rezultatele controlului le vom avea la finalul acţiunii, adică pe data de 31 octombrie”, a precizat Petrică Hahui, comisar şef la Poliţia Transporturi Galaţi.

În cursul controalelor desfăşurate la nivel naţional, în luna septembrie, au fost depistaţi 4.800 pasageri fără legitimaţii de călătorie, cărora li s-au eliberat bilete la tarif de taxare în tren,  în valoare de 51.400 lei.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite