Galaţi/Atenţie, şoferi! Strada Basarabiei, închisă încă patru luni
0Decizia a fost luată după ce s-a constatat că liniile de tramvai nu mai pot fi folosite în condiţii de siguranţă. Importul noilor şine va dura cel puţin două luni pentru că firma care le produce este din Austria.
Strada Basarabiei (tronsonul cuprins între Baia Comunală şi strada Domnească) nu va putea fi redată circulaţiei curând din cauză că autorităţile nu au prevăzut în proiectul de modernizare şi înlocuirea şinelor de tramvai. Ea va mai rămâne închisă circa trei-patru luni.
„Liniile sunt din anii ’70, sunt vechi, iar traversele de lemn care le susţineau nu mai pot fi utilizate în condiţii de siguranţă. Aprovizionarea cu şină durează circa două luni întrucât firma furnizoare este din Austria. După ce liniile vor ajunge în Galaţi, montarea lor va mai dura o lună şi jumătate”, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Cât se va cheltui suplimentar pentru această operaţiune încă nu se poate spune cu exactitate. Cert este doar faptul că tronsonul respectiv al acestei importante artere rutiere va rămâne neasfaltat până se vor monta noile linii de tramvai.


„Contractul între UE şi firma care a câştigat licitaţia prevede că se poate asfalta doar după finalizarea lucrării. Nu putem asfalta până nu se pun şinele de tramvai. Asta ar însemna costuri suplimentare", a mai adăugat viceprimarul Ciumacenco.