Galaţi/ Târg handmade şi vintage de Sf. Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târg vintage
Târg vintage

: Târgul este organizat la Club Zodiar şi va fi deschis pe tot parcursul week-end-ului.lângă oferta de bijuterii, împletituri şi haine de epocă, vizitatorii au şi ocazia de a face schimburi de haine şi accesorii

Luna cadourilor începe cum nu se poate mai bine la Galaţi: o nouă ediţie a Târgului de vintage şi handmade.

"Sărbătorile de iarnă cu Moş Nicolae, Crăciunul şi Anul Nou aşteptate cu nerăbdare de toţi, de la mic, la mare, ne umple sufletele de veselie, emoţie, bucurie şi iubire. Cu toţii aşteptăm ziua darurilor, să ne pregătim ghetuţele la uşă, să împodobim bradul cu globuleţe vesele, strălucitoare şi beteală argintie alături de cei dragi", spune scriitoarea Angela Baciu, una dintre organizatoarele târgului.

Primul care va veni pentru gălăţeni este Moş Nicolae. Colecţionarii de vintage, tineri designeri sau creatori de accesorii handmade, spun că îşi aşteaptă cu drag.
"La târgul «Madame Vintage» puteţi găsi de toate: bijuterii, împletituri, haine vintage, vederi, cărţi vechi şi genţi la preţuri mai mult decat prietenoase", spune la rândul ei Constance Vintilă, organizator de evenimente.

Pentru prima dată în acest an, cei care vor veni la târg vor experimenta o chestie inedită: troc de accesorii şi haine.

Practic, oricine doreşte să schimbe haine sau accesorii pentru vestimentaţie, oricine vrea să dea o palmă (simbolică) mercantilismului şi goanei după bani, oricine crede că valoarea obiectelor este relativă sau oricine doreşte să recicleze prin reutilizare, poate trece pe la acest târg. Obiectele pe care gălăţenii le vor avea la ei vor putea fi schimbate cu altele, după o negociere directă cu proprietarul.

Pe tot parcursul evenimentului organziatorii au pregătit muzică bună, care îi va introduce pe vizitatori într-o atmosferă boemă, veche. Şi pentru că tot este frig afară, gazdele s-au pregătit cu ceai fierbinte şi cu cafea.

Târgul este organizat în incinta clubului Zodiar şi este deschis între 3-5 decembrie, între orele 11.00 şi 18.00. Intrarea este liberă!

Pe tot parcursul evenimentului va fi prezent şi un fotograf profesionist care va avea grijă ca vizitatorii să păstreze cele mai frumoase amintiri.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite