Galaţi/ Prima promoţie din ţară a specializării de chimie alimentară a împlinit 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Promoţia 1960 a Facultăţii de Chimie Alimentară (denumirea de la acea vreme a actualei Facultăţi de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi, singura de profil din România, timp de peste o jumătate de secol) s-a reunit sâmbătă la aniversarea a 50 de ani de la absolvire.

La fix jumătate de secol de ani de la terminarea facultăţii, aproape un sfert dintre cei 74 de absolvenţi s-au întâlnit, din nou, pe băncile şcolii gălăţene de învăţământ superior.

Foştii studenţi de la specializările Tehnologia produselor alimentare şi Tehnica pescuitului şi-au amintit cu plăcere de vremea studenţiei, au povestit despre parcursul profesional al fiecăruia şi au cinstit memoria celor plecaţi, pentru totdeauna, dintre ei.

Fiind singura facultate de acest gen din România, studenţii erau din toate colţurile ţării, de la Oradea până la Constanţa şi de la Bucureşti până la Baia Mare. Apoi specificul profesiei i-a purtat peste tot în România, dar şi prin întreaga lume.

Întâlnirea festivă a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în sala de conferinţe a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Corp F (sala F103).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite