Reportaj/ Compania Petrom este trasă la răspundere după ce a pus în pericol viaţa unei familii din comuna gălăţeană Schela

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valerică Tăbăcaru ne arată actul prin care Petrom spune că nu forează lângă casa lui Foto: Corina Tătaru
Valerică Tăbăcaru ne arată actul prin care Petrom spune că nu forează lângă casa lui Foto: Corina Tătaru

O familie din comună acuză firma Petrom că îi dărâmă casa pentru că şi-a instalat şantierul la doar câţiva metri de ea. Petrom spune însă că după finalizarea forejelor, puţul va fi la mai mult de 50 de metri de casa oamenilor, aşa cum prevăd legile.

Aflată la doar o aruncătură de băţ de Galaţi, comuna Schela s-a dezvoltat în ultimii ani pe seama bogăţiilor subterane exploatate de Petrom. Infrastructura s-a schimbat mult, iar oamenii au început să simtă bunăstarea.

Nu toată lumea a prosperat însă de pe urma aurului negru. Cel mai recent caz este cel al familiei Amalia şi Valerică Tăbăcaru, care s-a trezit cu un veritabil şantier în lucru la doar 5-6 metri distanţă de gardul gospodăriei în care cei doi locuiesc.

„Firma care lucrează cu Petrom şi-a adus utilaje aici în urmă cu vreo două luni, dar forajul efectiv a început în urmă cu trei săptămâni. De atunci, este un adevărat infern. Gălăgie, trepidaţii, în fiecare zi, chiar şi sâmbăta şi duminica. Casa nouă, din bolţari, a început să se crape", spune supărat Valerică Tăbăcaru.

La mijlocul săptămânii trecute, Petromul a trimis un negociator care ar fi încercat să le facă nişte oferte tentante pentru a le închide gura.

„Noi nu vrem bani, vrem doar să se facă dreptate. Am muncit nouă ani la casa asta şi acum începe să se dărâme. Dacă nu-s în stare să facă lucrări, să mute satul, mai ales că am auzit afirmaţii de genul «nici nu ştiţi pe ce comoară staţi»", spune la rândul ei Amalia Tăbăcaru.

Primarul comunei Schela, Marcel Petrea este şi el acuzat că nu a apărat cum trebuie interesele oamenilor în sensul că nu i-a întrebat dacă sunt de acord cu aceste foraje.
Acesta se apără însă şi spune că, pe acte, forajul este în extravilanul localităţii şi că autorizaţiile trebuie obţinute de la Consiliul Judeţean.

Împreună cu reprezentanţii acestuia, edilul a verificat la începutul lunii noiembrie legalitatea lucrărilor. Rezultatul: SC Hidraulic SA Moineşti şi OMV Petrom SA - au fost amendatepentru foraje fără autorizaţie.

Primarul Marcel Petrea este convins însă că familia Tăbăcaru exagerează. „Au fost unele despăgubiri acordate persoanelor din jurul unor sonde şi acum toţi se plâng acuma că li se dărâmă casele", spune Marcel Petrea.

Petrom-ul le-a trimis nemulţumiţilor o adresă prin care îi înştiinţează că viitorul puţ de foraj se află la o distanţă mai mare de 50 de metri de casa familiei Tăbăcaru, în extravilanul cumunei, motiv pentru care nu este necesar acordul membrilor acesteia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite