Galaţi/ „Amazing Race”, cu bobocii de la „Dunărea de Jos”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurenţii de la Miss şi mister boboc
Concurenţii de la Miss şi mister boboc

Cei 19 candidaţi au fost abandonaţi în Bucureşti şi lăsaţi să se descurce prin aglomeraţia „metropolitană". Punctul terminus al aventurii a fost la Asociaţia „21 Decembrie", la un concert folk

Pentru bobocii care tânjesc la titlul de Miss şi Mister Boboc 2010, astăzi a fost o zi extrem de grea. Convocaţi dimineaţă chipurile pentru o scurtă vizită turistică în capitala României, cei 19 boboci s-au trezit în faţa unei adevărate probe de tip „Amazing Race".

Debarcaţi din microbuzul universităţii chiar în faţa Gării de Nord, tinerii gălăţeni au fost informaţi de către cei de la Liga Studenţilor că au glumit şi că în realitate de trecut printr-o probă grea.

„Practic, trebuie să plecaţi de aici şi să ajungeţi, cum veţi putea la sediul Asiociaţiei „21 Dcembrie. Aveţi hărţi şi mai multe puncte în care veţi primi indicii legate de adresa asociaţiei", le-a spus zâmbind preşedintele Ligii, Dorin Coteţ.

Aranjaţi în ordine alfabetică, cei 19 concurenţi au fost lăsaţi să plece în haosul urban din Bucureşti la interval de două minute.

„Am venit în Bucureşti mai multe maşini astfel încât să putem să-i recuperăm pe cei care se rătăcesc. Tocmai de aceea le-am spus că au dreptul să ne contacteze telefonic dacă se rătăcesc", spune secratarul Ligii, Simona Bolea.

La fiecare „check point" intermediar, tinerii erau aşteptaţi de cineva care le înmâna câte un indiciu şi le adresa şi o întrebare legată de mişcarea studenţească din România. Nici cei care i-au aşteptat pe studenţii gălăţeni nu au fost oameni obişnuţi.

Nicu Alifantis şi membrii trupei Paraziţii s-au numărat printre cei care le-au dat indicii studenţilor gălăţeni şi i-au încurajat să ducă până la capăt proba de astăzi.

Punctul final al probei îi va surprinde pe toţi concurenţii la sediul Asociaţiei „21 Decembrie", acolo unde va avea loc un concert susţinut de folkistul Cristi Paţurcă.

Organizatorii spun că au ales această prbă la sugestia mai multor membri ai Ligii.

„Cum tema noastră din acest an este «Adrenalină», am decis să le dăm o probă mai puţin obişnuită, care să-i mai rupă de problemele cotidiene", mai spune preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos".

Pentru cei 19 boboci urmează o altă probă de foc săptămâna viitoare. Organizatorii vor urmări prin aceasta modul de reacţie al tinerilor concurenţi în condiţii de convieţuire colectivă!

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite