Marius Stan respinge acuzaţiile de blat la meciul cu CFR Cluj: "Am jucat jenant! Atâta putem acum..."

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Stan
Marius Stan

Directorul general Marius Stan a comentat îndelung prestaţia jenantă a Oţelului, pe terenul formaţiei CFR Cluj. Preşedintele s-a declarat mai dezamăgit de jocul de aseară, chiar şi decât de "celebrul" 0-7 cu Rapid şi crede că CFR era o echipă de bătut

Şeful Oţelului a declarat că prestaţia gălăţenilor a permis ca meciul să fie pierdut, deşi ar fi putut fi câştigat dacă jucătorii ar fi fost suficient de concentraţi. "Am jucat jenant! Atâta putem acum...", a spus Stan.

În continuare, Marius Stan a respins acuzaţiile de blat, deşi recunoaşte că halul în care s-a jucat îl cam lasă fără argumente în faţa celor care atacă clubul etapă de etapă.

 "Au fost două reprize foarte proaste, de aceea sunt dezamăgit, nu neapărat din cauză că am pierdut. Vorbim de atitudine și de modul cum ne-am prezentat. De regulă, reușești să îți iei o revanșă, când te doare foarte tare. Am mai pățit un 0-7 acasă cu Rapidul și am pus un pariu, iar în retur nu am pierdut în Giulești. De această dată, nu se putea întâmpla altfel decât s-a întâmplat, după cum s-a jucat meciul. CFR era o echipă de bătut, nu prinseseră nici ei o zi prea bună și asta mă mâhnește și mai mult, dar rezultatul de 2-0 nu te lasă să spui mai mult. Dacă ei au fost foarte modești, vă imaginați unde am fost noi", a declarat Stan.

Preşedintele a declarat că postul lui Dorinel Munteanu nu este în pericol şi i-a acuzat pe jucători că se feresc să mai pună osul la treabă ca anul trecut!

"Sunt supărat pe toată lumea, dar nu se pune problemă să luăm măsuri cu Dorinel Munteanu. Trebuie să sufere și el până la capăt, pentru că sunt convins că nu îi este prea bine. Dacă nu greșește nimeni, probabil că nu s-ar mai marca niciodată. Speculații sunt, să fie sănătoși, dar să își vadă de echipele lor, că au probleme pe acolo. Noi chiar avem problemele noastre și mă macină lucrurile astea. Apărem ca o echipă care parcă nu mai are nimic de spus. Este o echipă uzată, din punct de vedere moral, în primul rând. Mă aștept la un sezon prost, de acum încolo. Avem o echipă modestă, cu oameni modești, care au atins un vârf al performanței și din punct de vedere material. Arătăm ca o echipă sătulă, așa se simte", declarat Marius Stan.

El şi-a ironizat fotbaliştii declarând că era sigur că unii îşi vor proteja integritatea fizică la şutul lui Mureşan.

"La faza cu golul din lovitură liberă am pus pariu că se feresc jucătorii noștri din zid, când văd că execută Mureșan. Asta demonstrează cât de prețios e fizicul fiecăruia, nu mai există spiritul acela de sacrificiu. Este adevărat că Mureșan a dat ca din tun, dar înainte era puterea de sacrificiu și se duceau cu capul până în bocancul adversarului. Acum arată o prețiozitate vizavi de domniile lor. Încerc să nu mă uit în presă, în ultima perioadă. Vorbind serios, nu avem niciun argument după prestația din seară asta, să răspundem la niciun fel de acuze primite", a mai spus şeful Oţelului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite