Descinderi la Galați. Procurorii DIICOT caută membrii unei rețele internaționale de prostituție și trafic de minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe percheziţii au loc, astăzi, în Capitală
Mai multe percheziţii au loc, astăzi, în Capitală

Operațiunea a fost declanșată în această dimineață și se desfășoară simultan în București și șase județe: Galați, Olt, Dâmbovița, Giurgiu, Vrancea și Ilfov. Gruparea are, potrivit procurorilor, cel puțin 38 de membri.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au efectuat la primele ore ale dimineții 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Giurgiu, Galați, Brăila, Vrancea, Olt şi Dâmbovița prinderea a 38 de membri ai unei grupări care se ocupa cu racolarea de tinere, inclusive minore, pe care le obligau să se prostitueze în Italia.

Dezvăluiri din Mica Sicilie. Galaţiul - capitala asasinatelor din lumea interlopă FOTO

Aceştia făceau parte din clanul Maranata, care răpea tinere şi le vindea altor grupări contra unor sume de 2.000- 3.000 de euro. Acestea erau obligate apoi să se prostitueze în străinătate.

Conform unui comunicat al DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, Marian Stoica, din municipiul Giurgiu, membrii grupării au racolat peste 50 de victime, majore şi minore, din judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Olt, Galați şi Vrancea, pe care, prin ameninţări şi violenţe, le-au exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei în Italia - regiunile Milano, Calabria-Rosarno şi Messina, dar şi în Bucureşti.

Mafia rețetelor false a stors miliarde de lei de la stat cu un antibiotic/Vezi cum acționa rețeaua!

O parte din victime au fost racolate prin înşelăciune, respectiv prin  promisiunea asigurării unor locuri de muncă în Italia, iar altele au fost cumpărate, cu sume cuprinse între 2.000 şi 3.000 de euro de la alti membri ai gruparii.

Membrii grupării au obţinut din activitatea infracţională beneficii financiare substanţiale, de ordinul sutelor de mii de euro.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, BCCO Bucureşti, SCCO Olt, SCCO Dâmboviţa, BCCO Galaţi şi lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române.

O grupare mafiotă a făcut dintr-un boschetar din Galați traficant de mașini de lux

14 oameni au fost împuşcaţi în plină stradă la Galaţi, în ultimii patru ani

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite