Un cartier al Tecuciului va avea sistem de supraveghere video în valoare de 300.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginile vor fi transmise către un centru se supraveghere, analiză şi stocare
Imaginile vor fi transmise către un centru se supraveghere, analiză şi stocare

Anunţul a fost deja publicat pe siteul oficial de achiziţii publice în sistem electronic (SEAP), iar scopul declarat al investiţiei este „ creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în municipiul Tecuci". Sistemul va supraveghea circa 7.000 de persoane.

Conform Caietului de sarcini şi proiectului tehnic,valoarea estimată a sistemuluid e supraveghere este, fără TVA, de 1.158.729 lei, iar cu TVA ajunge la 1.438.000 lei, adică peste 300.000 de euro.
Principalii beneficiari ai acestui proiect (în afara firmei care va „prinde" proiectul) sunt elevii care îşi desfăşoară la Grupului Şcolar „Ovid Caledoniu", Şcoala nr. 11 „Iorgu Iordan" şi Grădiniţa nr. 17, dar şi locuitorii din zona acestora.

Vor beneficia în mod direct de această supraveghere video locuitorii cartierului CFR, respectiv 5.191 persoane, 200 preşcolari, 1.756 elevi, 150 cadre didactice. În total, este vorba de circa 7.000 de oameni, ceea ce înseamnă că pentru fiecare locuitor se vor investi circa 45 de euro în echipamente.

51 camere video ce vor fi montate în zona de sud a oraşului după cum urmează: 10 camere vor fi în interiorul unităţilor şcolare, iar restul de 41 camere vor fi amplasate la exterior, pe străzile Aleea Constituţiei, b-dul Victoriei, Mihail Kogălniceanu, pe linia CFR la intersecţia cu Mihail Kogălniceanu, la intersecţia "8 colţuri".

Deschiderea ofertelor va avea loc în data 30 aprilie 2012, la ora 11.00, în sala mare a Primăriei Tecuci. În situaţia în care doi sau mai mulți ofertanţi au acelaşi preţ, comisia de evaluare va solicita noi propuneri financiare în plic închis, contractul fiind atribuit ofertantului a cărui noua propunere financiară are preţul cel mai scăzut. În solicitare se va indica locația, data, ora la care se vor deschide plicurile precum și persoanele autorizate să asiste la deschiderea noilor propuneri financiare.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite