Ţăranii din Matca se întâlnesc, vineri, la sfat cu reprezentanţii statului
0
La întâlnire vor participa directorii principalelor instituţii cu rol agricol din judeţul Galaţi, dar şi cel puţin un reprezentant al Ministerului Agriculturii. Printre temele abordate: fermele de subzistenţă, agricultura BIO, relaţia cu hipermarketurile şi finaţările europene.
Iată programul complet al întâlnirii:
11.00 - 11.05 - Deschidere - Mircea Croitoru, preşedinte Asociaţia Producătorilor Agricoli Fresas; vicepreşedinte Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli
din România.
11.05 - 11.15 - Modul de dezvoltare a fermelor de subzistenţă. Problemele pe care le întâmpină fermierii în dezvoltarea şi implimentarea planului de afaceri.
11.15 - 11.25 - Sprijinul instituţiilor abilitate în organizarea agricultorilor - APIA Galaţi, DADR Galaţi.
11.25 - 11.40 - Susţinerea producătorilor care doresc accesarea fondurilor europene prin P.N.D.R. - Dima Floricel, director Camera Agricolă Galaţi.
11.55-12.10 - Măsuri pentru dezvoltarea fermierilor din sectorul legume-fructe - reprezentant MADR - Direcţia de Dezvoltare Rurală; director Nicu Chebac - APDRP Galaţi.
12.10 - 12.20 - Noutăţi privind contabilitatea fermei - Nechifor Ioana, expert contabil al asociaţiei.
12.20 - 12.40 - Întâlnire cu reprezentantul hipermarketului REAL, Nicolae Danciu.
12.40 - 12 50 - Produse Bio utilizate în legumicultură - Mircea Croitoru; Ilarian Gheora, reprezentantul firmei Ghesaf.