Cupa „Hagi” a revenit în acest week-end la Galaţi. Meciurile au loc la stadionul „Siderurgistul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se anunţă jocuri încrâncenate, la fel ca anul trecut
Se anunţă jocuri încrâncenate, la fel ca anul trecut

Turneul de minifotbal este rezervat copiilor născuţi în anul 2000. La turneul zonal din Galaţi participă campioanele din Brăila, Vrancea, Tulcea, Buzău, Constanţa şi Galaţi. Câştigătoarea se va califica la turneul final programat în perioada 29 mai - 1 iunie la Cluj Napoca.

În paralel cu competiţia sportivilor legitimaţi, are loc şi o competiţie rezervată şcolilor din judeţul Galaţi. Meciurile au loc sâmbătă şi duminică, de dimineaţă până seara.

„Este pentru a treia oară consecutiv când Galaţiul va găzdui un turneu zonal. Competiţia se va disputa sâmbătă şi duminică, la finală fiind aşteptat şi Gică Hagi, fondatorul acestei competiţii. Oţelul are o grupă de copii talentaţi şi probabil că vom disputa finala cu Academia Gheorghe Hagi, un meci care se anunţă foarte interesant", a declarat Ilie Hagioglu, directorul general adjunct al clubului gălăţean.

Mai departe, câştigătoarea fazei naţionale va merge, alături de alte 40 de formaţii din întreaga Europă, la Finala Internaţional Danone,care se va disputa în Polonia.
Aici, copiii se vor întâlni cu celebrul fotbalist Zinedine Zidane, în prezent ambasador Danone Nations Cup.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite