MOARTE SUSPECTĂ Un deţinut de 22 de ani s-a spânzurat în Penitenciarul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul era condamnat la şapte ani de închisoare, pentru tâlhărie. Deţinutul a fost găsit în toaleta celulei, atârnat de o ţeavă. A fost dus la spital, dar nu a mai putut fi resuscitat. Bizar, medicii spun că omul a murit pe 6 septembrie, în vreme ce cei de la Penitenciar spun că pe 7 septembrie!

Un bărbat în vârstă de 22 de ani, încarcerat la Penitenciarul Galaţi, a murit miercuri la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Andrei" Galaţi după ce, marţi, s-a spânzurat în grupul sanitar al camerei de detenţie, se arată într-un comunicat al instituţiei de detenţie.
În acelaşi document se arată că personalul medical al unităţii a fost anunţat imediat, iar acesta a iniţiat manevrele de resuscitare şi a fost sesizat serviciul de urgenţă 112. Un echipaj al SMURD a intervenit la câteva minute şi a continuat manevrele de resuscitare.

„Persoana privată de libertate a fost transportată Spitalul Judeţean de Urgenţă. Aici s-a constatat decesul, iar în aceste condiţii conducerea penitenciarului a luat măsurile legale care impun: anunţarea familiei decedatului, a judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Poliţiei Municipiului Galaţi şi a Institutului de Medicină Legală Galaţi", a declarat Safta Trincu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă diin Galaţi, Mădălina Ispas a declarat că pacientul a fost adus în stare gravă la spital, iar manevrele de resuscitare nu au dus la reluarea funcţiei respiratorii a persoanei respective, motiv pentru care a fost constatat decesul.

Oarecum surpinzător, există un decalaj între declaraţiile medicilor şi cele ale reprzentanţilor Peniteniarului, cu referire la momentul morţii deţinutului. În timp ce medicii spun că persoana a ajuns la spital pe 6 septembrie în stop cardio-respirator, adică moarta, cei de la Penitenciar afirmă, în comunicatul lor de presă, că moartea s-a produs pe 7 septembrie, acredintând indirect ideea că deţinutul a ajuns viu la spital şi că, de fapt, a murit în afra Penitenciarului.

Un alt element ciudat al acestui caz este acela că sinucigaşul nu a lăsat niciun bilet de adio.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite