Primarul Dumitru Nicolae refuză să discute, chiar şi în Consiliul Local, despre începerea încălzirii apartamentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Galaţi
Consiliul Local Galaţi

În atare situaţie, un grup de consilieri locali (PDL şi PC) a strâns semnături pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, luni 31 octombrie. Potrivit unor zvonuri, edilul-şef încearcă să găsească banii necesari pentru plata gazului astfel încât să nu fie nevoit să cedeze distribuţia agentului termic "în favoarea" Electrocentrale

În zadar au participat la şedinţa Consiliului Local de ieri după-amiază şi câţiva reprezentanţi ai unor asociaţii de locatari, ca urmare a notabilei absenţe a edilului şef de la furtunoasa Comisiae de Dialog Social de miercuri. Întrebările lor, evident legate de neînceperea furnizării căldurii, au rămas fără răspuns.

La un moment dat, preşedintele de şedinţă, Victor Dobrea, i-a permis să ia cuvântul lui Laurenţiu Gafiţiuc , preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari.

Primarul Dumitru Nicolae a rămas impasibil ascultându-i punctul de vedere.

Pe data de 20 octombrie a.c., grupul consilierilor din partea PDL a solicitat oficial edilului şef, introducerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de ieri, a unui proiect de hotărâre, care, în opinia celor care l-au propus, ar rezolva problema furnizării agentului termic în municipiul Galaţi.

„Am discutat pe marginea acestui proiect cu domnul Nicolae, atât vineri, cât şi luni 24 octombrie şi, deşi mi-a promis că îl va analiza, şi că va lua o decizie în legătură cu introducerea acestuia pe ordinea de zi, spre a fi dezbătut, nu a mai dat niciun răspuns. În consecinţă, cu ajutorul consilierilor de la Partidul Conservator, am strâns numărul de semnături, care, conform legii, ne permite convocarea unei şedinţe extraordinare" a declarat Viorel Trif consilier PDL.

Singurul dintre consilierii PC, care a refuzat să semneze convocatorul, este Picu Roman.

În final, documentul a fost transmis pentru publicare secretarului Consiliului Local, care se va ocupa de organizarea şedinţei extraordinare, la data de 31 octombrie.

Pe ordinea de zi figurează : „Informare privind situaţia prestării serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic de către SC Apaterm SA" şi Proiect de hotărâreprivins încredinţarea în regim de urgenţă a serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic şi infrastructurii tehnico-edilitare specifice către SC Electrocentrale SA".

Aşadar conducerea PDL a Electrocentrale SA nu renunţăla ideea preluării reţelei de distribuţie a agentului termic şi apei calde, a punctelor termice şi a unei părţi din personalul Apaterm, iar conducerea PSD a Primăriei nu renunţă la Apaterm şi, potrivit unor zvonuri, încearcă să facă rost de bani pentru a putea plăti către Romgaz combustibilul necesar pornirii sistemului de termoficare.

Între timp războiul continuă, iar salariile gălăţenilor se vor duce pe kilowatt-i în loc să fie cheltuite integral pe gigacalorii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite