Un gălăţean bate zeci de mii de cuie microscopice în corabia lui Cristofor Columb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Vasile şi diorama cu care a câştigat medalia de bronz Foto Bogdan Dimofte
Gabriel Vasile şi diorama cu care a câştigat medalia de bronz Foto Bogdan Dimofte

Gabriel Vasile a câştigat, în vara acestui an, în Italia, medalia de bronz la Campionatul European de modelism cu macheta unei bărci de salvare din 1735 la care a lucrat peste 1500 de ore

Printre gălăţenii care prin hobby-urile lor „repară" peste hotare faima românilor se numără şi Gabriel Vasile.

În vara acestui an, în oraşul italian La Spezia, concitadinul nostru a obţinut medalia de bronz la Campionatul european de modelism unde a impresionat juriul cu o dioramă. Aceasta înfăţişează la scară liliputană una dintre bărcile de salvare ale corabiei „La Diligente", cu care câţiva piraţi cară prada pe o plajă.

„Corabia respectivă a fost contruită în 1735 şi după 12 ani de cutreierat mările şi oceanele, s-a zdrobit de stâncile Gibraltarului, după ce a fost capturată de piraţi. Am lucrat la reprezentarea la scară redusă a scenei respective peste 1500 de ore", a precizat navomodelistul.

Imaginaţi-vă că macheta bărcii, cam cât palma unui adult, are bătute în scândurelele minuscule ale bordajului nu mai puţin de 500 de cuie a căror grosime nu depăşeşte două zecimi de milimetru. Un bold este „imens" pe lângă un asemenea cuişor aşa că pentru a-l bate, pe lângă îndemânare, este nevoie de o vedere excepţională şi răbdare îngerească.

Diorama care a impresionat juriul

Pentru că necesită asemenea calităţi, un hobby precum modelismul nu este pentru oricine. În plus e şi destul de costisitor, dar pasionaţii sunt gata de orice sacrificiu.

„Pentru că pauzele de ţigară îmi răpeau din timpul de lucru la machete şi navomodele, m-am lăsat de fumat. Cu banii economisiţi astfel, am cumpărat scule speciale pentru modelism, traforaje electrice, dispozitive pentru decupat polistiren şi o maşină de găurit specială al cărei burghiu are dmnsiunea de doar 0,2 milmetri", spune Gabriel Vasile.

Navomodelistul, legitimat la Clubul Sportiv Unversitar, are 40 de ani, din care 15 i-a dedicat pasiunii sale.

„Am început în 1980, la fosta Casă a Pionierilor, astăzi Palatul Copiilor. Dragostea pentru acest sport, aflat la graniţa cu arta, mi-a fost insuflată de domnul profesor Gheorghe Anghel. Prin 82-83, am început să câştig primele premii. În 86şi 88 am fost vicecapion naţional la veliere", afirmă navomodelistul.

Acum se pregăteşte pentru Campionatul Mondial care va fi organizat anul viitor la Rijeka în Croaţia. Pentru această importantă competiţie, pregăteşte două machete.

„În prezent, lucrez la o corabie numită La Ninia, de pe vremea lui Cristofor Columb. Deja am cam 1800 de ore de muncă la ea şi peste 10.000 de cuişoare bătute în bordaj", ne spune cu satisfacţie Gabriel Vasile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite