DNA Galaţi a trimis în judecată încă două firme în dosarul de corupţie al primarului de la Brăhăşeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Băiculescu
Vasile Băiculescu

Firmele respective sunt TRALMA SRL Corod şi MOBILZONE SRL Bârlad. În fapt, răspunderea juridică este a patronilor celor două firme, care sunt deja inculpaţi pentru dare de mită în formă continuată. Vasile Băiculescu, primarul şpăgar este şi el inculpat, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Dar iată „filmul" infracţiunilor, conform cu rechizitoriul DNA.

În cursul anilor 2009-2010, inculpatul Băiculescu Vasile, în calitate de primar al comunei Brăhăşeşti, jud. Galaţi, a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale din Galaţi, denunţător în cauză, suma de 35.000 lei şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu consiliul local al comunei Brăhăşeşti jud. Galaţi, lucrări în valoare de 72.873,69 lei.

Banii şi lucrările au fost pretinse pentru ca, în calitatea sa de primar al comunei, inculpatul să recepţioneze lucrările executate de firma respectivă, să accepte la plată facturile emise şi să aprobe plata sumelor necesare onorării acestor facturi.

În activitatea de pretindere, în perioada septembrie - octombrie 2010, Băiculescu Vasile a fost sprijinit de inculpatul Peneoaşu Marcel, administratorul S.C. TRALMA S.R.L. Corod, jud. Galaţi, care a acceptat ca suma de 35.000 de lei să fie remisă primarului prin intermediul său, în condiţiile în care, la solicitarea primarului, S.C. TRALMA S.R.L subcontractase o parte din lucrările societăţii administrate de persoana denunţătoare.

La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Băiculescu Vasile a fost prins în flagrant delict imediat după ce a primit de la persoana denunţătoare, suma de 35.000 lei în scopul menţionat mai sus.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, 2009-2010, Băiculescu Vasile a pretins şi primit de la inculpatul Peneoaşu Marcel suma de 21.000 lei în acelaşi scop ca cel menţionat mai sus.

În cursul anilor 2008-2009, Băiculescu Vasile a pretins suma de 16.500 de lei de la inculpatul Iamandi-Răianu Marius, administratorul SC MOBILZONE SRL Bârlad, jud. Vaslui şi l-a determinat pe acesta din urmă să-i dea suma de 1.500 lei inculpatei Pleşcan Iuliana, secretar la Primăria comunei Brăhăşeşti.

Sumele de bani au fost pretinse pentru ca cei doi funcţionari publici să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu constând în recepţionarea lucrărilor executate de firma SC MOBILZONE SRL, acceptarea la plată a facturilor emise şi plata efectivă a acestora, în condiţiile în care societatea comercială încheiase contracte de execuţie de lucrări cu Primăria Brăhăşeşti.

Din banii pretinşi, Băiculescu Vasile a primit suma de 8.500 de lei, iar Pleşcan Iuliana suma de 1.500 de lei

Inculpatele S.C. TRALMA S.R.L. şi S.C. MOBILZONE S.R.L au ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii a clădirilor şi a drumurilor.

În cauză, procurorii au luat măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor Băiculescu Vasile, Peneoaşu Marcel, Iamandi-Răianu Marius şi Pleşcan Iuliana. De asemenea, au fost indisponibilizate două terenuri aparţinând S.C. TRALMA S.R.L.

În privinţa inculpatei S.C. MOBILZONE S.R.L., nu s-au putut lua măsuri asigurătorii deoarece, din verificările efectuate, a rezultat că nu deţine bunuri.

La datele de 6, respectiv 14 octombrie 2010, inculpaţii Băiculescu Vasile şi Peneoaşu Marcel au fost arestaţi preventiv pe termen de 29 de zile de Tribunalul Galaţi. Iamandi-Răianu Marius a fost arestat de aceeaşi instanţă şi pe aceeaşi perioadă la data de 12 noiembrie 2010, iar la 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi a luat faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile.

Dosarul penal s-a constituit prin disjungere din cauza penală în care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată inculpaţii: Băiculescu Vasile, Iamandi-Răianu Marius, Peneoaşu Marcel şi Pleşcan Iulian.

Prin rechizitoriu, în interesul înfăptuirii actului de justiţie, procurorii DNA au solicitat instanţei de judecată reunirea acestei cauze cu cea prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii menţionaţi anterior.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite