CAMPANIE Chirurgul Paul Ichim este ocupantul locului 2 în topul "Medici cu care Galaţiul se mândreşte". Citeşte-i povestea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Paul Ichim - Galaţi
Medicul Paul Ichim - Galaţi

Este gălăţean prin naştere, a făcut facultatea de medicină la Iaşi, iar din 2006 este "dublu doctor", prin obţinerea titlului de doctor în medicină. „Chirurgia m-a atras pentru că medicul intervine direct asupra suferinţei bolnavului, vindecarea fiind spectaculoasă în majoritatea cazurilor", afirmă Paul Ichim.

Doctorul Paul Ichim s-a născut în anul 1955, în municipiul Galaţi. A urmat cursurile Liceului „Vasile Alecsandri" şi este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Şi-a făcut rezidenţiatul în Chirurgie Generală, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti.

În 1981, a început să lucreze, ca medic stagiar, la Spitalul Judeţean din Galaţi. Din 1991, şi-a desfăşurat activitatea în secţia Chirurgie a fostului Spital Municipal, secţie pe care a condus-o între anii 2000-2003, până când a fost desfiinţată.

În următorii cinci ani, a coordonat Secţia Chirurgie III a Spitalului de Urgenţă, actualmente doctorul Ichim fiind suspendat din funcţie pentru exercitarea mandatului de senator.

Din anul 2006, este doctor în medicină, titlul academic fiindu-i acordat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.

Exemplul fratelui său

Doctorul Ichim spune că a dat admitere la Medicină impresionat de pasiunea cu care făcea această meserie fratele său mai mare şi că a ales chirurgia dintr-un motiv precis.
Chirurgia m-a atras pentru că medicul intervine direct asupra suferinţei bolnavului, vindecarea fiind spectaculoasă în majoritatea cazurilor", afirmă Paul Ichim.

Medicul spune că nu l-a interesat doar perfecţionarea sa astfel încât să poată ţine pasul cu chirurgia modernă, ci şi latura managerială a activităţii de şef de secţie.
Aşa cum pacienţii mei ştiu, creasem la Spitalul Municipal o secţie chirurgicală după standarde civilizate. Ulterior, după desfiinţarea acesteia, am făcut la fel şi la Spitalul de Urgenţă, la Chirurgie III ", afirmă chirurgul Paul Ichim.

Între politică şi medicină

Cum medicul este şi parlamentar, l-am întrebat de ce a ales să facă şi politică şi cum reuşeşte să aibă timp şi pentru medicină.

„Cu politica a fost o chestiune de conjunctură. Am fost solicitat să particip pe o listă electorală pentru realizarea unei strategii şi am fost ales. Trebuie să fie şi medici în Parlament pentru că altfel organizează medicina a agronomi şi avocaţi!", susţine senatorul Paul Ichim.

Se naşte firesc întrebarea când are timp şi pentru activitatea parlamentară şi pentru chirurgie, în prezent desfăşurându-şi activitatea de medic în unităţi medicale din municipiul Brăila, după ce la Spitalul de Urgenţă i-a fost suspendat contractul de muncă.

„Adevărul este că m-am cam săturat de navetă între Bucureşti - Galaţi - Brăila. Luni sunt la Senat, miercuri seara vin la Galaţi şi chiar şi în weekend, lucrez întâlnindu-mă cu oamenii din circumscripţie şi ocupându-mă de pacienţi. În ultimii trei ani, programul meu de muncă nu este unul de invidiat dar pentru a continua să fac medicină, niciun sacrificiu nu este prea mare", afirmă chirurgul

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite