Ca în vremurile bune! Bursa locurilor de muncă va scoate la bătaie 40 de posturi de economist şi 30 de inginer
0
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează vineri, 23 septembrie, o nouă ediţie a Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenţi. Şi-au confirmat participarea opt agenţi economici din municipiul Galaţi şi şase din alte localităţi ale judeţului.
Acţiunea va fi organizată simultan la Universitatea „Dunărea de Jos", în holul sediului acesteia de pe strada Domnească, nr. 47, şi la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Tecuci, de pe strada Mihail Kogălniceanu.
Sunt aşteptaţi în număr cât mai mare gălăţenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
„Chiar dacă titulatura acţiunii conţine precizarea - pentru absolvenţi - aceasta nu are un sens restrictiv. Oferta de locuri de muncă se adresează tuturor şomerilor dar cu menţinea că pentru muncitori necalificaţi sunt disponibile doar patru posturi. Agenţii economici care vor participa la Bursă intenţionează să angajeze 90 de persoane cu studii superioare şi 58 cu studii medii" a informat Carmen Hantatuc, directorul AJOFM Galaţi.
Astfel, ArcelorMittal va participa la Bursa locurilor de muncă cu 10 posturi de economist şi 20 de inginer. Şi firma de recrutare Ewora Resurse Umane caută economişti şi ingineri, punând la bătaie în cadrul acţiunii de vineri, nu mai puţin de 30 de locuri de muncă pentru profesioniştii cifrelor şi 10 pentru absolvenţii facultăţilor cu profil tehnic.
Firma Adina srl are disponibile 20 de posturi de confecţioner textile, Menarom Pec oferă două locuri de muncă pentru ingineri proiectanţi şi două destinate operatorilor de maşini unelte cu comandă numerică.
SC Dunărea SA oferă patru posturi de recepţioner hotel, cinci de ospătar, două de bucătar şi unul de cofetar patiser.
Şi în domeniul asigurărilor sunt disponibile opt locuri de muncă la SC BCR Asigurări de Viaţă, respectiv cinci de consultant financiar, două de unit manager şi chiar unul de corporate manager. Alte şapte locuri de muncă sunt oferite de firmele Arabesque şi Panigal.
Pentru tecuceni, la Bursa locurilor de muncă, vor fi disponibile vineri 21 de joburi.
Doar pentru un singur post, cel de inginer horticol se cer studii superioare. Firmele care şi-au exprimat disponibilitatea de a face angajări în limita acestor posturi vacante sunt: Agrimat SA Matca, Teo-San SRL, Velpitar SRL, Kligor SRL, Elefel SRL Ghidigeni şi Marginela SRL Ghidigeni.
Ediţia precedentă a Bursei locurilor de muncă a fost organizată în luna aprilie a acestui an.