Trei lansări de carte astăzi la Salonul Literar „Axis Libri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la o ediţie precedentă a Salonului Literar "Axis Libri"
Imagine de la o ediţie precedentă a Salonului Literar "Axis Libri"

Sediul central al Bibliotecii Judeţene „VA Urechia" găzduieşte o nouă ediţie a acestei manifestări culturale care îl va avea ca invitat special pe Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon din Cluj

Cu începere de la ora 17:00, va avea loc Salonul Literar „Axis Libri", manifestare cultural-artistică organizată de Biblioteca „V.A. Urechia". La această întâlnire, vor fi lansate volumele: Opera dezvăluită (Editura Sieben, Bucureşti, 2011), autor Adrian Georgescu; Transcripturi din conştient (Editura Eikon, Cluj Napoca, 2011), autor Eliza Macadan şi Autobiografia unui nostalgic (Editura Perpessicius, Bucureşti, 2011), autor Neculai Muşbal.

Cei prezenţi se vor putea familiariza cu noutăţile Editurii Eikon Cluj, aduse şi prezentate de Valentin Ajder, directorul acestei edituri. Moderator va fi scriitorul şi profesorul Theodor Parapiru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite