TOPUL INFRACŢIUNILOR Galaţiul este considerat cel mai sigur judeţ din ţară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit datelor statistice, la Galaţi s-au înregistrat 956 de infracţiuni la 100.000 de locuitori, "scor" cu care judeţul este pe ultimul loc pe ţară. Adică la Galaţi există ce mai mică infracţionalitate din România. Brăila ocupă penutimul loc al acestui inedit top.

În comparaţie cu 1990, infracţionalitatea a crescut la Galaţi cu 71%. Pare mult, dar este de remarcat că doar trei judeţe reuşesc să se afle sub 100%: Galaţi, Brăila şi Ilfov.

Cea mai mare creştere a numărul de infracţiuni, în ultimii 20 de ani, se înregistrează în: Harghita (724%), Alba (547%) şi Argeş (461%).

În cifre absolute, cele mai multe infracţiuni la 100.000 de locuitori se înregistrează într-un triunghi format de judeţele Hudeoara, Gorj şi Alba, în fapt o zonă minieră în care, în ultimii ani, au apărut zeci de mii de şomeri. La Hunedoara, judeţul cu cele mai multe infracţiuni din România, se înregistrează 2549 de fapte penale, anual, la 100.000 de locuitori.

Tipuri de infracţiuni luate în calcul de statistică

Infracţiunile pot fi definite astfel: împotriva persoanei (vătămare, omor, viol, lovituri), impotriva patrimoniului (furt, tâlharie, delapidare, înşelăciune), contra avutului privat şi public (furt, tâlhărie, delapidare, inselaciune), infracţiuni silvice, infracţiuni de serviciu (dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite), infracţiuni contra autorităţii (ultraj), infracţiuni economice (speculă), infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (ultraj contra bunelor moravuri), infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite