Din acest an, 2000 de elevi romi vor beneficia de educaţie de tipul "Şcoală după Şcoală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit AmosNews, Fundaţia Roma Education Fund România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Centrul Romilor "Amare Rromentza" şi Centrul Cultural al Romilor "O'Del Amenca", lansează proiectul "Şcoală după şcoală - primul pas către succesul şcolar şi profesional". Obiectivul general al proiectului, care se va derula în perioada septembrie

Prin intermediul proiectului, vor fi înfiinţate 50 de centre de tip "şcoală după şcoală" în cele 50 de şcoli selectate, în cadrul cărora vor fi desfăşurate activităţi din sfera educaţiei remediale şi învăţării asistate. Galaţiul intră şi el în acest proiect. Prin această măsură, partenerii vizează prevenirea părăsirii timpurii a şcolii la nivelul învăţământului primar şi îmbunătăţirea frecvenţei şi rezultatelor şcolare pentru un număr de 2000 de copii din cele 50 de comunităţi în care se va interveni. Din fiecare comunitate de pe harta proiectului vor fi selectaţi un număr de 30 de elevi pentru a participa la programul "scoala după şcoală". Câte trei învăţători şi un profesor de limba engleză vor asigura funcţionarea pentru fiecare dintre cele 50 de centre.

Potrivit amosnews, un obiectiv specific al proiectului este reprezentat de stimularea creşterii capacităţii comunităţilor de a gestiona, la nivel local, situaţiile care împiedică elevii romi să aibă un parcurs educaţional optim atât din punct de vedere al duratei studiilor, cât şi al calităţii educaţiei. Astfel, prin intermediul unei campanii de conştientizare în cele 50 de comunităţi, echipa proiectului va urmări creşterea gradului de informare a părinţilor şi copiilor cu privire la importanţa educaţiei şi la riscurile pe care le implică abandonul şcolar.

În plus, proiectul beneficiază de o abordare integrată prin intermediul unor activităţi menite să sprijine obiectivul general: servicii de orientare şi consiliere adresate părinţilor romi, training intercultural pentru cadre didactice din şcolile selectate în proiect, sprijin şi furnizare de expertiză pentru grupurile de suport formate în cele 50 de comunităţi, tabere de vară interculturale pentru 250 de participanţii selectaţi din totalul de 2000 de beneficiari ai centrelor "şcoală după şcoală", expoziţii de pictură şi activităţi culturale ale copiilor din cadrul centrelor, seminarii cu tema "Educaţia copiilor din comunităţile defavorizate" pentru a facilita schimburile de practici pozitive în proiecte educaţionale adresate elevilor defavorizaţi.

„Plecând de la acest tip de activităţi, partenerii din cadrul proiectului "Şcoală după şcoală - primul pas către succesul şcolar şi professional" considera că dezvoltarea unor programe integrate pentru creşterea accesului şi participării în învăţământul primar pentru copiii aparţinând grupurilor vulnerabile, cum ar fi romii, reprezintă o acţiune concretă prin care se va putea creşte prezenţa efectivă a acestora în spaţiul şcolar şi, implicit, oprtunitatile lor de participare pe piaţa muncii" a declarat Florin Nasture, Manager de Proiect, Fundaţia Roma Education Fund România.

Proiectul "Şcoală după şcoală - primul pas către succesul şcolar şi professional" beneficiază de un buget cu o valoare totală de 20.869.791 lei, din care 20.856.141.21 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă eligibila, şi se înscrie în Domeniul Major de Intervenţie 2.2 "Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii", Axa prioritară 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii".


Fundaţia Roma Education Fund România ((www.romaeducationfund.ro) este parte a unei reţele care cuprinde Roma Education Fund Ungaria şi Roma Education Fund Elveţia. Roma Education Fund Ungaria are sediul la Budapesta şi a fost înfiinţată în 2005. Până în prezent a finanţat peste 149 proiecte în 12 ţări cu scopul de a ameliora decalajul educaţional între populaţia romă şi cea ne-romă. Roma Education Fund susţine programe de cercetare, studii şi evaluări în baza cărora sunt elaborate sau dezvoltate politici şi programe care vizează incluziunea romilor în sistemele naţionale de educaţie. În egală măsură, Roma Education Fund stimulează şi promovează activ participarea organizaţiilor şi a specialiştilor romi în procesele de planificare şi implementare a politicilor care au ca scop reducerea decalajelor dintre comunitatea romă şi celelalte comunităţi etnice din Europa. Fundaţia Romă Education Fund România a fost înfiinţată în anul 2009, având misiunea de a sprijini elaborarea şi implementarea de politici, programe şi proiecte care să contribuie la includerea romilor în sistemul educaţional din România.

Fundaţia Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR) (www.romacenter.ro) este o organizaţie neguvermanentala care urmăreşte imbunatirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor de Romi din România. CRCR şi-a propus să sprijine eforturile comunităţilor de romi în vederea rezolvării problemelor specifice cu care acestea se confruntă, să contribuie la identificarea şi neutralizarea prejudecăţilor şi a diferitelor forme de discriminare faţă de romi, să încurajeze exprimarea identităţii culturale a romilor, să stimuleze implicarea activă a tinerei generaţii de romi.

Centrul Rromilor „Amare Rromentza" (www.amarerromentza.org) este o organizaţie neguvernamentală care are drept misiune dezvoltarea multisectoriala a romilor pe baza exercitării drepturilor civile, economice, sociale, culturale şi politice, asigurării accesului la resurse şi reconstrucţie identitară. Obiectivele asociaţiei sunt: prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare faţă de rromi; protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi ale minorităţilor; facilitarea accesului romilor la drepturile civile, economice, sociale, culturale şi politice; dezvoltarea economică a comunităţilor de rromi; promovarea şi susţinerea unei societăţi multiculturale şi a dialogului intercultural; promovarea de politici publice în favoarea rromilor, inclusiv măsuri afirmative.

Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca. Misiunea organizaţiei este aceea de a creşte gradul de conştientizare al populaţiei din regiunea Sud-Muntenia, cu focus pe comunitatea romă, în legătură cu rolul fiecărui individ în asigurarea bunăstării proprii şi a comunităţii din care face parte. Scopul organizaţiei este strâns legat, în general, de creşterea participării romilor la viaţa socială a comunităţilor locale din care fac parte şi, în mod specific, la serviciile publice. Încă din 2001, O Del Amenca promovează, prin intermediul iniţiativelor sale din sfera educaţiei culturale şi şcolare, conceptul diversităţii etnice. În prezent, direcţiile de acţiune ale O Del Amenca sunt: creşterea accesului la educaţie, sănătate şi ocupare pentru grupurile vulnerabile, mobilizarea civică a populaţiei de etnie romă în vederea participării la viaţa publică, acţiuni de lobby şi advocacy în sensul conştientizării de către autorităţile publice a nevoii prioritizarii şi implicării active pentru soluţionarea problemelor comunităţii rome.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite