Elev înjunghiat în curtea unui liceu din Galați. Băiatul a fost transportat de urgență la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Şerban vrea să depună plângere împotriva agresorului său. Foto: Cosmin Costache
Adrian Şerban vrea să depună plângere împotriva agresorului său. Foto: Cosmin Costache

Un elev în vârstă de 18 ani din Galați a fost injunghiat, miercuri dimineață, în curtea liceului „Radu Negru”, la care învață, în urma unei altercații avute cu câțiva colegi. Victima a fost transportată  la Spitalul Clinic de Urgență din Galați.

UP-DATE ORA 15.00

Incidentul s-a petrecut marti, în jurul ori 11.00, totul a pornind de la un conflict izbucnit între doi elevi de clasa a opta de la Colegiul Tehnic „Radu Negru". Andrei George Petrea ar fi fost jignit de Radu Bratu, motiv pentru care l-a lovit violent în faţă. Furios, tânărul şi-a chemat ajutoare de la Liceul Metalurgic, care au ajuns în doar câteva minute. Din ambuscada creată la uşa liceului, cel mai prost a ieşit un alt elev, Adrian Şerban, de data aceasta de clasa a 11-a, care doar căsca ochii la incidente, dar care s-a ales cu o lamă de cuţit între coaste.

„Practic, dintr-un conflict minor, s-a ajuns foarte aproape de o tragedie. Am fost martor fără să vreau la acest incident, dar n-am putut să fac nimic, pentru că totul s-a petrecut repede. Unul dintre cei venţi din afara liceului a băgat cuţintul în Şerban şi a dispărut", spune Gabriel Gogoncea, directorul Grupului Şcolar „Radu Negru".

Toţi cei trei elevi ai Grupului Şcolar „Radu Negru" implicaţi în incident nu sunt deloc printre cei mai buni din şcoală. Toţi au ajuns la „Radu Negru" prin mutare disciplinară de la alte licee şi erau cunoscuţi ca elevi recalcitranţi.

Paznicul lipsea cu desăvârşire din peisaj dintr-un motiv extrem de simplu: lipsa banilor pentru a plăti oameni care să asigure permanenţa. Conducerea şcolii a apelat la un compromis, preferând să asigure pază după-amiaza şi noaptea, lăsând practic descoperită dimineaţa, atunci când de pază se mai pot ocupa femeile de serviciu sau chiar profesorii de serviciu.

Surprinzător, incidentele de marţi s-au petrecut şi sub ochii profesorilor de serviciu, care nu au putut nici ei să reacţioneze în timp util.

„Nu am putut interveni, acolo era o aglomeraţie de nedescris, ca să nu mai spun că era chiar periculos să ne băgăm", spune Costică Dima, unul dintre profesorii de serviciu.

Profesorii de serviciu au sunat însă la Secţia 5 de Poliţie şi la Ambulanţă, care au sosit în doar câteva minute la sediul liceului. Ambulanţa s-a ocupat de tânărul înjunghiat, pe care l-a transportat la Spitalul Judeţean, iar Poliţia s-a ocupat de identificarea agresorilor. Ei sunt toţi elevi ai Colegiului Tehnic „Traian Vuia".

Tânărul care s-a ales cu o plagă toracică destul de mare şi foarte aproape de inimă, se află acum în afara oricărui pericol. La recomandarea medicilor, el va mai sta în spital câteva zile, pentru a fi supus unor investigaţii suplimentare.

„A fost nevoie de o intervenţie chirurgicală minoră, dar tânărul este acum în afara oricărui pericol. Este totuşi un miracol, rana este destul de aproape de inimă, putea să fie mai rău", spune purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Galaţi, Lucia Grigorică.

„Acum mă simt bine, dar ieri (n.r. - marţi) am avut dureri mari, abia puteam să respir. Oricum, sunt hotărât să fac plângere împotriva agresorilor", mărturiseşte de pe patul de spital Adrian Şerban.

Poliţia spune că i-a audiat pe cei cinci presupuşi agresori după care le-a dat drumul. Lucrurile se pot schimba însă după ce medicii legişti vor emite certificatul medico-legal.

„Dacă aceştia vor spune că lovitura de cuţit ar fi putut să-i pună viaţa în pericol, atunci agresorul care a lovit cu cuţitul poate fi acuzat de tentativă de omor. Până atunci, cei cinci scandalagii pot fi doar acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri", spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Cristina Tatulici.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi spune că va solicita Primăriei să suplimenteze fondurile pentru paza liceelor în care se întâmplă frecvent astfel de incidente.

„Nu putem să mai lăsăm profesorii noştri să facă pază. Una că le punem viaţa în pericol, şi doi, nu au nicio autoritate în faţa infractorilor fără un echipament adecvat, făr un spray paralizant. Tocmai de aceea, paza trebuie să fie asigurată numai de personal specializat", spune Doruleţ Resmeriţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite