Doi copii din Galaţi, dezbrăcaţi şi înfometaţi, au fost găsiţi dormind sub un pod dintr-un sat vasluian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii erau într-o stare jalnică
Copiii erau într-o stare jalnică

Teoretic, ei se aflau în grija unui bărbat din Epureni (Vaslui), care unuia îi este tată, iar celuilalt bunic! Tutorele este cunoscut ca alcoolic cronic şi nu are nicio sursă de venit. Protecţia Copilului galaţi a fost sesizată în vederea preluării celor doi copii, având în vedere că aceştia îşi au domiciliul în judeţul Galaţi.


Doi copii în vârstă de cinci şi şase ani, cu domiciliul în judeţul Galaţi, au fost găsiţi înfometaţi, dezbrăcaţi şi dormind sub un pod din comuna vasluiană Epureni, ei aflându-se în grija unui bărbat care pentru unul dintre băieţi era tată, iar pentru celălalt bunic.

La sesizarea autorităţilor locale din Epureni, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit, marţi, în cazul a doi copii aflaţi într-o situaţie de risc major, după ce s-a constatat că ambii băieţi erau neglijaţi de către persoana cu care veniseră din judeţul Galaţi.

De altfel, susţin reprezentanţii DGASPC Vaslui, copiii dormeau sub un pod din localitate şi erau ţinuţi flămânzi şi dezbrăcaţi de către cel care pentru mezinul de cinci ani era tată, iar pentru băiatul de şase ani era bunic.

"Cei doi minori erau lipsiţi de supraveghere şi ocrotire părintească, dormind în locuri riscante pentru sănătate lor, respectiv sub un pod din localitatea Epureni.Bărbatul care i-a adus din judeţul Galaţi nu prezintă garanţii morale pentru creşterea şi îngrijirea lor astfel încât s-a impus luarea unor măsuri speciale. Astfel, copilul de şase ani a fost preluat într-un centru de primire în regim de urgenţă, în timp ce pentru băieţelul de cinci ani s-au demarat procedurile pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale în vederea separării lui de familia naturală şi plasarea acestuia într-un mediu securizant", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Câmpeanu.

Autorităţile vasluiene pentru protecţia copilului vor sesiza DGASPC Galaţi în vederea preluării celor doi copii, având în vedere că aceştia îşi au domiciliul în judeţul Galaţi. Odată ce vor fi preluaţi şi va fi obţinută şi ordonanţa preşedinţială pentru băiatul de cinci ani, ambii copii vor fi daţi în plasament, în regim de urgenţă, la asistenţi maternali profesionişti.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite