Astăzi se semnează convenţia de cooperare dintre judeţul Galaţi şi regiunea franceză Aquitaine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia are loc la sediul Consiliului Judeţean, în prezenţa unei impresionate delegaţii franceze, care include oficialităţi din conducerea Consiliului Regiunii, din partea oraşului Bordeaux, profesori, dar şi patru elevi de la liceul "Pape Clement".

Programul de cooperare descentralizată dintre Consiliul Judeţului Galaţi (România) şi Consiliul Regional Aquitaine (Franţa) a fost iniţiat în anul 2000. De atunci relaţiile de cooperare dintre cele două regiuni s-au concretizat prin mai multe proiecte de cooperare în perioadele 2003-2006, 2007-2008, 2009-2010, dezvoltând activităţi în domenii precum sănătate, agricultură, administraţie publică, mobilitatea şi dezvoltarea tinerilor.

Proiectul propus pentru perioada 2011-2013 se intitulează „Sprijin pentru formarea în sectorul sănătăţii, sectorul agro-alimentar, schimburi de liceeni şi studenţi şi schimburi culturale".

Prin Convenţia cadru de Cooperare Descentralizată pentru anii 2011-2013, cele două părți se angajează să continue și să extindă schimburile în cadrul cooperării descentralizate pentru anii următori, pecetluind astfel dorinţa reciprocă de dezvoltare a relaţiilor bilaterale dintre regiuni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite