Un gălăţean are 48 de trăsuri de pe vremea reginei Victoria şi conduce un transportor blindat

Sorin Mavru, într-o trăsură-coupe care a aparţinut unei rude a familiei regale suedeze. Foto Cosmin Costache

Multe dintre caleştile sale sunt rarităţi, precum cele de vânătoare sau londourile şi cupeurile care au aparţinut unor familii nobiliare şi case regale din Europa. El este pasionat şi de maşinile de epocă, inclusiv cele militare.

Sorin Mavru are o poveste de succes. În anii 90, a plecat în lumea largă şi s-a stabilit în Suedia unde, graţie unei idei inspirate, a făcut bani. Până aici povestea sa este aidoma celor ale multor români. Ceea ce îl indivdualizează este însă modul original în care se bucură de posibilităţile sale materiale: colecţionează trăsuri din epoca victoriană şi creşte cai din rasa Appaloosa. Colecţia sa numără nu mai puţin de 48 de trăsuri din perioada anilor 1600 - 1900, iar unul din caii săi a luat premiul I Ia Royal London Show.

Armonie între modern şi vitage

L-am cunoscut la sediul fimei sale din Galaţi (unde îşi desfăşoară o parte din activitate, atunci când revine în ţară), aflat undeva în spatele Portului Docuri.
Am intrat într-o hală modernă în care se află expuse mai multe trăsuri. Apoi atenţia ne-a fost atrasă de o uriaşă pictură murală înfăţişând evoluţia mijloacelor de trasport pe roţi, operă de artă la care au lucrat câţiva cunoscuţi artişti plastici gălăţeni. O modernă scară în spirală cu balustradă din crom ne duce într-o încăpere din sticlă în care toate obiectele au valoare istorică: mobilier Biedermeyer, ceasuri cu pendul, timone ale unor corăbii, o pianină veche de două sute de ani. Îmbinarea dintre modern şi vintage este de-a dreptul fascinantă, la fel ca şi interlocutorul nostru.

„M-am născut în Galaţi, în 1972. Prima mea pasiune a fost navomodelismul, care mi-a adus multe satisfacţii. În 1989, am luat locul I, la Bucureşti, la un concurs, cu nişte micromachete, bărci de salvare, de trei milimetri, vopsite în două culori, pe care le-am realizat sub lupă. Acela este momentul de început al pasiunii mele pentru obiecte deosebite", mărturiseşte Sorin Mavru.

În urmă cu 18 ani, a emigrat în Suedia unde a înfiinţat un lanţ de spălătorii auto, activitate care i-a permis să-şi descopere prima pasiune costisitoare, cea a maşinilor de epocă.

„Am avut ocazia să cunosc un mare colecţionar Kony Hakanson, celebru în Suedia. M-am contaminat cu microbul lui şi am început să cumpăr maşini vechi. Am avut pe rând: Ford Popular din 1938, Ford T, apoi Kissel White Eagle (din care sunt doar cinci exemplare în toată lumea), Excalibur. Le-am restaurat, pe unele le-am vândut, pe altele le-am păstrat. Aşa am ajuns şi la trăsuri, străbunicile acelor bijuterii motorizate" , spune Sorin Mavru

De la caii putere, la cei din rasa Appaloosa

Şi pasiunea pentru cai îşi are povestea ei.

„Cam la doi ani după ce am emigrat, am cumpărat primul cal, în 1995. Fiica mea, care are 14 ani şi s-a născut în Suedia, acolo a mers de mică la o şcoală de echitaţie. S-a îndrăgostit de cai şi mi-a stimulat şi mie această pasiune", afirmă Sorin Mavru.

Gălăţeanul povesteşte că, în urmă cu trei ani, aflându-se în vacanţă în România, fiica sa n-a mai vrut să se întoarcă în Suedia.

„Pentru că a rămas aici, a trebuit să aducem şi calul. Apoi, am fost în Irlanda, unde am mai cumpărat încă opt cai din rasa Appaloosa şi acum avem 18. Îi creştem în judeţul Buzău, lângă Bisoca, unde am amenajat un centru de echitaţie şi participăm cu ei la expoziţii", afirmă Sorin Mavru

Totuşi marea sa pasiune rămân trăsurile.

„Din păcate, deocamdată nu am spaţiul necesar ca să le expun pe toate, dar am în plan să amenjez o clădire veche din apropiere şi să fac un mic muzeu. Am în colecţie rarităţi precum trăsuri de vânătoare, landouri, cupeuri şi este păcat să nu împart cu ceilalţi gălăţeni bucuria de a le privi, pentru că sunt absolut minunate", mărturiseşte pasionatul colecţionar.

Ni le-a prezentat cu mândrie pe cele câteva expuse la sediul fimei:

„Cupeul ăsta este din 1820. A fost construit în Anglia şi a aparţinut unei familii de nobili, înrudiţi cu membrii Casei Regale Suedeze. Blazonul acesteia este gravat pe portieră. Vreau să vă spun că la trăsură nu s-a făcut nici cea mai mică recondiţionare şi puteţi vedea cum arată. Lemnul, pielea, cristalul şlefuit, alămurile felinarelor, toate sunt în perfectă stare!"

Despre altă trăsură ne spune că este făcută în 1800, tot în Anglia şi că, deşi urmele lăsate de cele peste două secole de când a ieşit din mâna meşterilor sunt evidente, afirmă că nu intenţionează să o restaureze.

„Este lucrată manual şi de aici derivă marea ei valoare. Este ca o operă de artă. A modifica ceva la ea ar fi, dacă vreţi, ca o profanare", afirmă Sorin Mavru.

Un alt fel de trăsură

O piesă cu totul inedită din colecţile gălăţeanului este un transportor blindat fabricat în 1942, vehicul militar de epocă pe care a reuşit, cu greu, să-l înmatriculeze pentru a putea circula cu el pe drumurile din România.

„Maşina asta blindată, fabricată în Suedia de uzinele Scania, are şi ea valoare istorică. Armata suedeză a folosit-o în anul 1958, într-un război, în Congo. Am cumpărat-o la o licitaţie şi acum iat-o în această curte, din Galaţi"

„Nu este adevărat că totul este de vânzare"

Sorin Mavru ne-a povestit una dintre experienţele sale de viaţă care i-au marcat pasiunea pentru rarităţi.

„În Suedia, am găsit în curtea unui muncitor de la Volvo, o maşină de epocă, Mercury, decapotabilă mecanic, construită în anii 40. I-am oferit pe ea o sumă tentantă de bani, dar mi-a spus că nu o vinde. După o vreme, i-am oferit şi mai mulţi bani cu care, de exemplu, ar fi putut să-şi ia o altă casă. M-a refuzat explicându-mi că există lucruri nepreţuite şi că nu este adevărat că totul este de vânzare", povesteşte colecţionarul gălăţean.

În opinia sa, posesia obiectelor cu valoare sentimentală şi istorică poate aduce mult mai multă bucurie decât cea a celor ultramoderne.

„Sunt mulţi oameni cu bani în ţara asta pentru care posibilităţile de a se bucura de ceea ce au sunt autolimitate. Majoritatea îşi cumpără ultima maşină. Dacă ar exista BMW X9 l-ar cumpăra imediat. Eu am altă concepţie. Între un Mercedes ultimul tip şi unul din 1920, îl aleg fără să clipesc pe al doilea", afirmă Sorin Mavru.

Pe unul dintre pereţii sediului său sunt expuse fotografiile unor automobile rarisime, care în perioada interbelică au circulat pe străzile din Bucureşti. De exemplu, ne-a arătat-o pe cea a primului automobil electric, fabricat în 1910, care a aparţinut unui român, Ion Furnarache, directorul Fabricii de Acumulatoare din Bucureşti.

„Cum să nu-ţi doreşti să ai o asemenea maşină?", întreabă retoric Sorin Mavru.