Campioana Oţelul riscă sancţiuni aspre pentru că nu a pus în practică mai multe obligaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi intenţionează să amendeze Clubul de fotbal Oţelul Galaţi, cu suma de 10.000 de lei, din cauza mai multor nereguli pe care le-a constatat la arena acestuia.

Avertizat să adopte o serie de măsuri suplimentare pentru siguranţa spectatorilor microbişti, măsuri al căror termen de finalizare era 15 iulie şi printre care se numără suplimentarea intrărilor pe stadion şi montarea mai multor bare metalice de ghidare a accesului suporterilor, clubul de fotbal gălăţean nu s-a conformat.


„Aceste lucruri au fost realizate în mare parte, însă mai sunt deficienţe pentru care clubul de fotbal riscă să fie sancţionat. Trebuia realizate două porţi la Peluza Sud, printre altele, dar nu au fost făcute. De asemenea, gardul trebuia înălţat şi până la această dată nu s-a întâmplat asta", a declarat căpitanul Marian Remus din cadrul Jandarmeriei.


Clubul de fotbal Oţelul Galaţi a înfiinţat o nouă poartă de intrare în partea de Est a stadionului, însă în partea de Vest nu se poate face acelaşi lucru, deocamdată, din cauză că Primăria nu a demolat nici până la această dată chioşcurile amplasate de-a lungul stadionului, pe latura dinspre Spitalul de Copii.


Noi vom face un demers către Primărie pentru a grăbi demersurile de demolare a chioşcurilor. Ne vom adresa Consiliului Local şi primarului", a spus Daniel Tudorache, subprefectul judeţului Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite