Sute de profesori din Galaţi au câştigat în instanţă dreptul ca Ministerul Educaţiei să le deconteze cărţile de specialitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Galaţi a decis că instituţiile de învăţământ, în solidar cu Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, trebuie să le plătească profesorilor între 130 de lei şi 100 de euro de fiecare, ca ajutor pentru achiziţia de carte pe anul 2009.

Procesele legate de acest tip de revendicare sunt adevărate exemple de operativitate. Spre exemplu, plângerea depusă în 15 decembrie 2011, în contencios administrativ la Tribunalul Galaţi,de 44 de profesori de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, a fost soluţionată în mai puţin de o lună!

Magistraţii au concluzionat că cei 44 de profesori de la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" care au deschis procesul împreună cu Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar (SIP), trebuie să primească ajutorul pentru cumpărarea de cărţi de specialitate, dat fiind că acesta este prevăzut atât în Legea învăţământului, cât şi în contractul colectiv de muncă.

Judecătorii au obligat Ministerul Educaţiei să aloce Inpectoratului Şcolar Judeţean suma necesară (care se ridică în total la circa 4.000 de euro), iar această din urmă instituţie să vireze banii în conturile liceului, pentru a putea fi făcute plăţile către profesori.

Soluţie favorabilă - şi tot într-un interval foarte scurt de timp - au primit şi cei 34 de profesori de la Colegiul "Mihail Kogălniceanu", care au de primit în total circa 2.800 de euro. Au mai obţinut soluţii favorabile pe cauze similare: 22 de cadre didactice de la Grădiniţa cu program prelungit "Pinocchio", 12 educatori de la Grădiniţa "Luceafărul", 22 de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Şendreni şi  10 profesori de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu".

Alte 70 de dosare sunt în curs de judecată şi, în aceste zile vor fi soluţionate. Dat fiind precedentul, este foarte clar că toţi profesorii vor cîştiga fără probleme procesele.

"Era clar că vom câştiga pentru că era un drept al nostru. Acum, rămâne să ne vedem şi cu banii în conturi, pentru că noi mai avem exeperienţa unor procese câştigate, dar de pe urma cărora nu ne-am ales deocamdată cu nimic", spune preşedintele executiv al Sindidcatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Lidia Antoniu.

SIP şi-a reprezentat în acest proces membrii din 80 de şcoli şi se pregăteşte - în luna februarie - să depună alte dosare referitoare la drepturile din 2010.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite