Galaţi: Festivalul Naţional de Epigramă „Umor la mila 80”, la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iubitorii de epigramă s-au întâlnit în sala Centrului Militar din Galaţi
Iubitorii de epigramă s-au întâlnit în sala Centrului Militar din Galaţi

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă s-a încheiat cu decernarea premiilor pentru cele două secţiuni: „Carte Umoristică” şi „Epigramă”, moment urmat de un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”.

Sala Centrului Militar din Galaţi s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare al iubitorilor de epigramă care au participat la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă „Umor la mila 80”, eveniment organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” în colaborare cu Clubul Scriitorilor Umorişti „Verva”, şi care revine în atenţia publicului după cinci ani de pauză.

„Este o revelaţie că aici, la Galaţi, autorităţile locale şi-au dat mâna cu epigramiştii şi-au reuşit să organizeze acest festival, care reprezintă un mare câştig. Într-o lume pline de probleme cotidiene, umor este cel care ne face sa mai zâmbim şi să uităm de greutăţi”, a afirmat George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România.

Tot în cadrul Festivalului Naţional de Epigramă „Umor la mila 80”, Centrul Cultural „Dunarea de Jos” a lansat şi cel de-al IV - lea volum al Antologiei Literaturii Gălăţene Contemporane, sugestiv intitulat, „Umor”.

În această lucrare, unică la nivel naţional, se regăsesc epigramele unor autori de renume. Referitor la volumul „Umor”, Dan Plăeşu, a menţionat în prefaţa lucrării: „Ştiu că, poate, vor fi cârcotaşi gata să demonstreze că X sau Y n-ar fi avut ce să caute în carte. E opinia dumnealor. Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, instituţia care a alcătuit acest volum IV, de umor, al Antologiei Literaturii Gălăţene Contemporane nu a vizat crearea unui dicţionar selectiv de valori, nici să pună în ramă ambiţii, ci a intenţionat doar să lase posterităţii dimensiunea unui fenomen cultural, cel umoristic, aşa cum a fost”.


Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite