Galaţi/ Un nou program de training a fost finalizat la ArcelorMittal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea siderurgică a încheiat cu succes un proiect de training destinat propriilor angajaţi, unul dintre cele mai mari programe de acest fel care au fost derulate în România.

Programul A.C.T. ("Acţionez Constant pentru Transformare") a fost conceput special pentru maiştri şi managerii de la nivelul mediu, derulându-se pe o perioadă de nouă luni.

"Eforturile noastre sunt concentrate pe transformarea continuă a organizaţiei, prin dezvoltarea angajaţilor, prin implementarea de tehnici de lucru competitive, în vederea creşterii performanţelor Combinatului", a declarat Thierry Le Gall, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

"Acest program complex de instruire permite angajaţilor să îşi îmbunătăţească aptitudinile manageriale, astfel încât să avem cei mai bine calificaţi oameni, în posturile potrivite", a mai precizat Le Gall

Aproximativ 900 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi - maiştri şi manageri de la nivelul mediu - au luat parte la programul A.C.T. Organizaţi în echipe transversale (din toate departamentele), aceştia au participat la două sesiuni teoretice de training şi încă una practică.

În timpul sesiunilor teoretice cursanţii au învăţat tehnici moderne de management iar în cadrul celei practice au identificat o problemă reală pentru care au găsit soluţii şi au dezvoltat câte un plan de acţiune pentru rezolvare. Toate aceste proiecte au fost sau sunt în curs de implementare.

Parte a Programul de Transformare al ArcelorMittal Galaţi A.R.C. 2012 (« ArcelorMittal România Creştere 2012 »), proiectul are drept scop îmbunătăţirea aptitudinilor, abilităţilor de a rezolva probleme şi promovarea muncii în echipă pentru obţinerea progresului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite