Galaţi: Un autocar căptuşit cu ţigări de contrabandă a fost depistat la Oancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigările erau ascunse în sistemul de ventilaţie Foto: Adrian Obreja
Ţigările erau ascunse în sistemul de ventilaţie Foto: Adrian Obreja

Ţigările urmau să ajungă în Italia, pe piaţa neagră. Valoarea acestora se ridică la peste 15.000 lei, iar şoferul a fost amendat cu 5.000 de lei.

Liviu Z., în vârstă de 33 ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească , a încercat, ieri dimineaţă, să introducă în ţară 3.650 de pachete de ţigări de contrabandă, dar a fost prins de poliţiştii de frontieră. Acesta se afla la volanul unui autocar burduşit cu ţigări, cu destinaţia Italia, iar controlul lucrătorilor vamali  şi a poliţiştilor de frontieră a scos la iveală impresionanta cantitate de ţigarete. Valoarea mărfii confiscate de către poliţişti se ridică la peste 15.000 lei.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea  s-a prezentat pe sensul de  intrare  în  ţară un barbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, Z. Liviu, care conducea un autocar marca „Setra” ce efectua o cursă regulată Republica Moldova-Italia. La controlul de frontieră, acţionând în baza analizei de risc şi având suspiciuni cu privire la existenţa unei cantităţi de ţigări ascunse, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în sistemul de ventilaţie al autocarului, cantitatea de 3.650 pachete ţigări, mărcile “LM” şi “MARLBORO”cu timbru R.Moldova”, a declarat Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Barbatul a declarat poliţiştilor de frontieră că dorea să transporte ţigările în Italia pentru a le comerciliza pe piaţa neagră. Marcel Antohe a mai spus că întrega cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar şoferul a fost amendat cu 5.000 lei.    

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite