Galaţi: Spectacol în memoria Mădălinei Manole la Teatrul Muzical "Nae Leonard"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La exact o lună de la moartea Mădălinei Manole conducerea Teatrului Muzical „Nae Leonard" din Galaţi s-a hotărât să deschidă stagiunea estivală 2010 cu un spectacol dedicat cunoscutei cântăreţe.

„Era o solistă îndrăgită! N-aş putea spune că a venit foarte des la Galaţi, dar atunci când a fost invitată la spectacolele «Stelele Revistei» a răspuns de fiecare dată. Este, dacă vreţi, o propunere a noastră de readucere în memorie a marii artiste", spune secretarului artistic al Teatrului „Nae Leonard", Laura Sava.

Cristina Diaconu, Luminiţa Vologa, Emilia Savu sau Anton Mihail - sunt doar câţiva dintre soliştii secţiei de revistă de la muzicalul gălăţean care vor interpreta câteva zeci de şlagăre ale „fetei cu părul de foc".

Câteva dintre ele vor fi interpretate pe negativ muzical, dar cele mai multe vor avea sprijinul instrumentiştilor teatrului. Spectacolul va începe la ora 19.30 iar preţul biletelor este de 10,6 lei (5,3 lei preţ redus pentru studenţi, elevi şi pensionari).

Reamintim că Mădălina Manole s-a sinucis pe 13 iulie, înghiţind o doză mare de Furadan, un pesticid extrem de toxic. Mădălina Manole şi-a început seria spectacolelor în 1990, iar un an mai târziu reuşea să surprindă cu piesa „Fată dragă".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite