Galaţi: Profesorii ameninţă autorităţile cu Procuratura pentru majorările salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii nu mai acceptă să fie duşi cu zăhărelul, Foto: Bogdan Nistor
Profesorii nu mai acceptă să fie duşi cu zăhărelul, Foto: Bogdan Nistor

Dacă ultimele restructurări din învăţământ nu i-au scos în stradă pe dascăli, aproape sigur, neaplicarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, executorii şi irevocabile îi va nemulţumi rău de tot. Este vorba despre sute de procese câştigate de profesori, prin care statul trebuie să le mărească lefurile cu 37%, potrivit Legii 221/2008.

Anul trecut, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi (SIP) a câştigat, la prima instanţă, toate cele 300 de procese intentate în această speţă, hotărârile fiind definitive şi executorii.

Mai mult, din luna noimebrie 2009, nu mai puţin de 70 dintre ele au devenit definitive, executorii şi irevocabile. Oamenii legii spun că, pentru a primi drepturile băneşti, sindicaliştii trebuie să someze în scris instituţiile de unde au de primit bani.

Somaţii da, majorări ba!

„Hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii, dar în cazul instituţiilor s-a făcut o derogare. Pentru că instituţiile îşi fac bugetul pe tot anul, nu există fonduri alocate pentru a acoperi drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

De aceea, instituţiile trebuie să primească o somaţie, iar în termen de şase luni de la primirea acesteia, pot fi executate silit pe conturi", ne-a declarat preşedintele Judecătoriei Galaţi, judecătoarea Diana Oancea.


Sindicalişti declară însă au făcut şi ei aceste somaţii acolo unde instanţele au emis decizii definitive, executorii şi irevocabile. „Jurista noastră a trimis către toate şcolile cu pricina somaţii. Acum, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, dar noi suntem mai mult ca siguri că nu vor plăti", spune preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Valeriu Diculescu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite