Galaţi: Mâine seară se deschide festivalul de comedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără secţiune competiţională, renumita manifestare culturală va purta în acest an „urmele" crizei. Sunt invitate două teatre din Bucureşti, câte unul din Iaşi şi Constanţa, o trupă din Cluj şi evident gazdele de la "Fani Tardini".

După numeroase zvonuri, întărite chiar de unele declaraţii ale autorităţilor locale din Galaţi, iată că reprezentanţii Dramaticului gălăţean le-au oferit ieri o veste bună iubitorilor de teatru: festivalul se ţine şi în acest an!

Criza însă şi-a pus amprenta atât pe numărul redus al teatrelor invitate, cât şi pe faptul că şi în acest an prestaţia actorilor nu va fi jurizată de critici profesionişti de teatru.

"Eu zic că am balansat cât de cât bine: avem două teatre bucureştene cu comedii interesante, o zi rezervată tinerilor actori, la care vor fi invitaţi cei de la Universitatea Babes Bolyai, Naţionalul din Iaşi şi Teatrul de Stat din Constanţa", spune directorul Teatrului Dramatic din Galaţi, Vlad Vasiliu.

Festivalul va începe mâine seară cu un moment aniversar: 55 de ani de la înfiinţarea Teatrului "Fani Tardini".

"Aşa cum era normal, am invitat în acest spectacol cel mai tânăr şi cel mai vârstnic artist al Galaţiului. Este vorba despre Alexandru Jula şi Maria Crăciun, cea mai recentă câştigătoare a Festivalului Cerbul de Aur pentru copii. De asemenea, o altă mare artistă a Galaţiului, Marga Georgescu, şi-a trimis emisarul la spectacolul de duminică seara: şcoala de dans Corason Latino", ne-a povestit secretarul artistic al Teatrului Dramatic, Mona Sandu.

Luni va urca pe scenă trupa Teatrului Dramatic Fani Tardini, cu cea mai nouă premieră - Hora Iubirilor - de Arthur Schnitzler. Marţi este rândul celor de la Teatrul Naţional din Iaşi să-i binedispună pe gălăţeni. Piesa aleasă este o produţie 100% românească marca Ion Sapdaru: Natură moartă cu nepot obez!

A patra zi a festivalului programează spectacolul Elling, jucat de Teatrul de Comedie din Bucureşti. Distribuţia este una de excepţie: Marius Florea Vizante, Sandu Pop, Mihaela Măcelaru şi Şerban Georgevici.

Joi va veni la Galaţi trupa Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, cu trei spectacole: un one-man-show, un spectacol non-verbal şi o comedie. Vineri vor urca pe scenă actorii Teatrului de stat din Constanţa cu spectacolul "Bolnav închipuit", iar sâmbătă, după festivitatea de închidere a festivalului vor juca cei de la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Preţul biletelor variază între 8,40 şi 31,5 lei, iar cei care doresc abonamente le pot obţine pentru 140 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite